Două sunete ale toamnei sunt inconfundabile: foșnetul grăbit al frunzelor uscate, suflate de-a lungul străzii sau al drumului de rafalele de vânt, şi gălăgia unui stol de gâşte călătoare. Ambele sunt avertismente despre zilele reci care urmează, focul de aprins în șemineu şi vremea pardesiului.
© CCC
Cunoscând copacii, înţeleg ce înseamnă răbdarea. Cunoscând iarba, pot să apreciez perseverența.
© CCC
De la început se poate prezice sfârșitul.
© CCC
Cred că asta e ceva ce începe să-mi placă pe măsură ce îmbătrânesc: finalurile fericite.
© CCC
Se crede că atunci când se termină un lucru, începe imediat un altul. Nu este așa. Între cele două se află haosul.
(Hiroșima, dragostea mea)
© CCC
Brevibus momentis summa verti.
Lucrurile cele mai măreţe se prăbuşesc într-o clipă.
(Tacitus)
Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul.
© CCC
Vara se termină, şi vine toamna, iar cel care ar vrea altfel ar avea mereu maree înaltă şi lună plină în fiecare noapte.
© CCC
Sfârșitul anului nu este nici un sfârșit, nici un început, ci o continuare, cu toată înțelepciunea pe care experiența ne-o poate insufla.
© CCC
Dacă vrei să cunoşti puterea şi răbdarea, caută compania copacilor.
© CCC
Să-i spui cuiva că s-a terminat e urât şi fals. Nu se termină niciodată. Chiar şi atunci când nu te gândeşti la cineva, cum poţi să te îndoieşti de prezenţa sa în interiorul tău? O fiinţă care a contat va conta întotdeauna.
(În necunoştinţă de cauză)