Mi-a plăcut totdeauna să mă uit la tablouri, și am făcut critici pentru tablouri, am făcut un studiu la televiziune despre Vermeer și alți pictori olandezi, am un studiu, un eseu critic despre Brâncuși, am prezentat pe Miró și pe alții. Dar nu eram în secretele lor, și nu știam, și nici nu mă gândeam cum să fac ca să le pătrund secretele, dar cum spuneam, adineaori am avut un gust pronunțat pentru pictură, cu atât mai pronunțat pentru pictură pentru că nu am cunoștință muzicală suficientă și muzica, oricât de paradoxal s-ar părea ce zic, e aproape de tăcere, e arta cea mai aproape de tăcere. Și pictura e și mai aproape de tăcere, fiindcă este tăcerea însăși, dar nu totdeauna.
De pildă, am fost la Amsterdam într-un muzeu și în sala de jos erau tablouri aproape monocrome, traversate de o linie subțire roșie, sau neagră, în relief. Și n-am priceput. Și când m-am urcat la primul etaj și-am văzut pe Rubens m-am înspăimântat. Ce gălăgie, ce gălăgie nemaipomenită! Deci și pictura poate să fie gălăgioasă. Când m-am dat jos, și-am văzut acei pictori care făceau pictură-tăcere, atunci am înțeles pictura lor și valoarea tăcerii în pictură. Pentru tăcere am ales pictura.
Poezia e o arta a limbajului, anumite combinații de cuvinte pot produce o emotie pe care altele nu o produc si pe care noi o numim poetica.
Cézanne a vrut să salveze arta de decadență. A înţeles că a fi la nivelul înaintașilor nu înseamnă a-i imita.
© CCC
Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.
Pictura ne permite să privim lucrurile așa cum au fost odată contemplate, cu dragoste.
© CCC
De ce ar trebui să pictez pește mort, ceapă și pahare de bere? Fetele sunt mult mai frumoase.
© CCC