Dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea, desigur, trei laturi. (Scrisori persane, Caiete)
Charles L. de Montesquieu
“…nu judecăm lucrurile decât în legăturile lor tainice cu noi înşine. Nu mă miră că negrii îl zugrăvesc pe drac de o albeaţă strălucitoare, iar pe zei, negri ca tăciunele. Nu mă mir că Venus la anumite popoare are sânii atârnând până la coapse şi că, în sfârşit, toţi cei ce se închină la idoli îi reprezintă pe zeii lor cu figuri omeneşti, atribuindu-le toate înclinările lor. S-a spus, pe drept cuvânt, că dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea desigur trei laturi."
Oamenii isi creeaza zei si ii reprezinta dupa propria lor imagine. Această idee poate fi regasita inca de la presocraticul Xenofan: “Daca boii, caii, leii ar avea maini, boii ar desena chipuri de zei asemenea boilor, caii, asemenea cailor si leii, asemenea leilor.”
Xenofan din Colophon, poet si filosof grec, considerat fondatorul scolii eleate, a fost legat de critica rationalista a conceptiei antropomorfice despre zei, pe care a formulat-o in aceasta fraza devenita celebra. Acesta persifla antropomorfismul religios naiv:
"Zeii vostri nu exista, caci zeii nu pot avea slabiciunile omenesti. Omul îsi închipuie Divinitatea dupa chipul si asemanarea sa. Daca boii, caii sau leii ar avea mâini si ar putea picta, atunci caii ar avea zei care ar fi asemenea cailor, iar boii ar picta zei asemenea boilor. Etiopienii îsi închipuie pe zeii lor negri, pe când tracii îi închipuie cu ochii albastri si cu parul rosu."
© CCC
As vrea să cunosc gândurile lui Dumnezeu; restul nu reprezinta decat detalii.
© CCC
Imi era mai usor sa concep o lume fără creator decat un creator responsabil pentru toate contradicțiile din lume.
(Amintirile unei fete cuminti)
© CCC
Căutarea lui Dumnezeu este o chestiune foarte personală.
(Omul, acest necunoscut)
© CCC
A face filosofie înseamnă a fi pe drumul cel bun; întrebările din filosofie sunt mai esențiale decât răspunsurile.
(Introducere în filosofie)
© CCC
Să nu cazi pradă trecutului și nici viitorului. Important este să fii cu totul în prezent.
Dumnezeu este mort? Nu, pentru a avea dreptul de a muri, trebuie să fi trăit.
(Dumnezeu este mort?)
© CCC
Omul devine conștient de existența sa doar în situațiile limită.
(Autobiografie filozofică)
© CCC
Eșecul este termenul ultim.
(Filosofie)
Deznădejdea este o înfrângere anticipată.
© CCC
Vezi acest gol deasupra capetelor noastre? Este Dumnezeu... Tacerea este Dumnezeu, absenta este Dumnezeu. Dumnezeu este singuratatea oamenilor.
© CCC
Din nou se pune eterna întrebare: Dumnezeu stăpâneşte lumea sau diavolul? Şi numai o credinţă nejustificată ne permite să afirmăm că, în cele din urmă, diavolul este în slujba lui Dumnezeu.
(Introducere în filosofie)
© CCC
Dacă Dumnezeu ar exista, ar fi o bibliotecă.
(Evenimentul de joi - 9 aprilie 1998)
© CCC
Dacă aș fi fost Dumnezeu, mi-ar fi fost milă de inima oamenilor.
(Pelléas și Mélisande)
Dumnezeu, în afara timpului, ar fi atotputernic, dar nu ne-ar mai putea ajuta, deoarece acțiunile noastre sunt localizate în timp. Dacă Dumnezeu transcende timpul, El știe deja viitorul. De ce ar trebui să-și facă griji cu privire la progresul luptei oamenilor împotriva răului dacă știe deja totul dinainte?
Când este cu adevărat personală și izvorăște din origini, rugăciunea se află la limita gândirii filosofice, devine filosofie în momentul în care orice relație interesată cu divinitatea este abolită.
(Credința filozofică)
© CCC
Credem adesea ca Dumnezeu nu ne aude intrebarile; dimpotriva, noi nu ii auzim raspunsurile.
Geniul este farul. Dumnezeu este steaua.
(Lucruri vazute)
© CCC
Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi.
(Jurnal)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.