N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.
N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o știti,
Încap într-un flaut, într-o vioară.
Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părți zările.
Munții cu păduri cu tot mor sufocați
Și-n curând o să moară sufocate și mările.
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori și de iarbă
Și de arbori plăpânzi care cresc.
(N-am să vă spun)
Parisul este minuscul pentru cei ce se iubesc cu o iubire atat de mare.
© CCC
Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.
(La rascruce de vanturi)
Păstrează delicatețea sentimentului pentru prietenie; acceptă dragostea pentru ceea ce este... Cu cât îi dai mai multă demnitate, cu atât o faci mai periculoasă.
© CCC
Dragostea vrea sa iasa din sine si sa se confunde cu victima sa, asemenea invingatorului cu invinsul, dar pastrandu-si totusi privilegiile de cuceritor.
Dragostea este o mare al carei tarm este femeia.
© CCC
Vino din păduri
Ca să-mi spui poveşti
Cu căutături
Îngereşti.
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-a lucit
Până ieri.
Unde mi te-ai dus
Pe acest pământ
Fără să-mi fi spus
Un cuvânt?
Din frunzişul rar
Luna în fereşti,
Cercetează iar
Unde eşti.
Ar luci pe zid
Până când te culci
Până ţi se-nchid
Ochii dulci.
Şi pe gura ta
De cum adormişi
Ea te-ar săruta
Pe furiş.
Cum nu sunt ca ea
Ca să mă strecor
Drept oglinda ta
Să cobor.
Chipul tău frumos
Să-l privesc întreg,
Cu atât folos
Să m-aleg.
Iar de m-ai zări
Pintre ochi-nchişi
Ţi s-ar năzări
Luminiş.
(cca. 1880–1881)
(Vino din păduri…)
Oricat de mult ai iubi o femeie, oricata incredere ai avea in ea, oricare ar fi siguranta in viitor pe care ti-o da trecutul ei, esti intotdeauna mai mult sau mai putin gelos. Daca ai fi indragostit, cu adevarat indragostit, desigur ca ai resimti aceasta nevoie de a izola de restul lumii fiinta in a carei inima ai vrea sa fii numai tu.
Iubirea este arhitectul universului.
Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.
Prolog
Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat.
Seara-i sublimă. În poartă îți bat.
Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari
Și peste tot nestemate presari.
Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit?
Turnu-i de Însăși Regina zidit.
Orice căluț de pe brâul sculptat
Scapără flăcări, ca fermecat.
Sus se avântă cupola,-n azur,
Joacă-n ferestre văpaia din jur.
Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit
De primăvară-i acum aurit.
Tu m-așteptai ca să vin la apus?
Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus?
(Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903)
(Traducere de Emil Iordache)
De vrei, voi înceta să mai cânt.
De privirea mea face mereu
să-ţi zvâcnească inima,
voi întoarce privirea de la tine.
De te cutremuri la întâlnirea mea,
mă voi depărta din calea paşilor tăi.
De fiinţa-mi te stinghereşte -
atunci când flori îşi împletesc degetele tale -
voi fugi din grădina-ţi singuratică.
De apa pârâiaşului tău e neliniştită
la trecerea corăbiei mele,
nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.
O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr,
O, fecioară cu zâmbet dulce!
Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea,
Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc.
(Pentru Sappho)
(traducere CCC - Copyright © 2021)
În dragoste, regii și cerșetorii sunt egali.
Proverb indian
© CCC
Dragostea și mânia sunt două torțe aprinse
ce inflamează sufletul cu o căldură dureroasă;
rămân în inimă și tulbură mintea,
din cauza lor nici Raţiunea nu se află în siguranţă.
© CCC