Citate de Marcel Proust

Nu știu exact cum arată raiul, dar știu că atunci când murim și va veni timpul ca Dumnezeu să ne judece, El nu va întreba: „Câte lucruri bune ai făcut în viața ta?”, ci mai degrabă El va întreba: „Câtă dragoste ai pus în ceea ce ai făcut?” © CCC

Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj. © CCC

Raiul, asa cum e conceput in mod conventional, e un loc atat de stupid si plicticos, atat de nefolositor, atat de nenorocit, incat nimeni n-a avut curajul sa incerce a descrie o zi intreaga in paradis, desi multi au descris o zi la marginea marii.

Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.

Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.

In asteptare, suferim atat de mult de absenta a ceea ce dorim incat nu putem suporta o alta prezenta. (In cautarea timpului pierdut) © CCC

Adam si Eva s-au cunoscut in Paradis. Si-n paradis continua pana astazi sa se cunoasca unul pe celalalt... urmasul lui si urmasa ei.

Ea găsea forme „amuzante” în toate bibelourile ei chinezești și, de asemenea, în orhidee, și în special în orhideele Cattleya, care erau, alături de crizanteme, florile ei preferate. (În căutarea timpului pierdut, În partea dinspre Swann) © CCC

Adevarata calatorie consta nu in a cauta noi peisaje, ci in a privi cu alti ochi.

Seara, ieșeam singur în mijlocul orașului fermecat, unde mă aflam printre cartiere noi, ca un personaj din O mie și una de nopți. Se întâmpla foarte rar să nu descopăr, din întâmplare, în timpul plimbărilor mele, un loc necunoscut și spațios despre care niciun ghid, niciun călător nu-mi vorbise. Pătrundeam într-o rețea de străduțe, de calli (cărări bătute) care despărțeau în toate direcțiile, cu șanțurile lor, bucata de Veneție tăiată între un canal și lagună, ca și cum s-ar fi cristalizat după aceste forme nenumărate, înguste și minuțioase. Deodată, la capătul uneia dintre aceste străduțe, părea că se produsese o dilatare în materia cristalizată. Un campo (câmp) vast și somptuos, a cărui importanță cu siguranță nu aș fi putut-o ghici în această rețea de străduțe înguste și nici măcar nu i-aș fi putut găsi un loc, se întindea în fața mea, înconjurat de palate fermecătoare, palide în lumina lunii. Era unul dintre acele ansambluri arhitecturale spre care, într-un alt oraș, străzile te îndreaptă, te conduc și îl indică. Aici, părea ascuns în mod deliberat într-o încurcătură de alei, precum acele palate din poveștile orientale în care un personaj este luat noaptea și, odată adus înapoi acasă înainte de ivirea zorilor, trebuie să nu poată regăsi locuința magică în care ajunge să creadă că a fost doar în vis. (În căutarea timpului pierdut, Albertine a dispărut, Capitolul III, 1925) © CCC

Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca un palat, eu l-am imaginat intotdeauna ca o biblioteca si aici ma aflam eu...

Fericirea în dragoste este o stare normală. (În căutarea timpului pierdut)

Am citit o carte scrisă de un preot englez în care se spune că este multă tristețe în rai. Cred asta. Și sper că e adevărat. Căci, la urma urmei, bucuria este imposibil de suportat. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Îţi spun că aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc. (La răscruce de vânturi)

A acționa este cu totul altceva decât a vorbi, chiar cu elocvență, și decât a gândi, chiar cu istețime. (În căutarea timpului pierdut)

Absența nu este oare, pentru cel ce iubeste, cea mai sigura, cea mai eficace, cea mai durabila, cea mai indestructibila, cea mai fidela dintre prezente? © CCC

Frumusetea e un sir de ipoteze pe care le scurteaza uratul, barand drumul pe care il vedem deschizandu-se spre necunoscut.

E larg și bătătorit drumul prin care ieși din paradis, dar cel care te duce înapoi acolo e o potecă îngustă și presărată cu spini. (Jurnal) © CCC

Adevaratele paradisuri sunt paradisurile pe care le-ai pierdut.

Ceea ce credem a fi iubirea noastra, gelozia noastra, nu-i una si aceeasi pasiune continua, indivizibila. Ele sunt alcatuite dintr-o infinitate de iubiri succesive, de gelozii diferite si efemere, dar care, prin multitudinea lor neintrerupta, lasa impresia continuitatii, iluzia unitatii.