Citate despre Nebunie

Nu am ştiut niciodată că sunt nebun până când te-am întâlnit pe tine. © CCC

Cel ce pare înțelept printre nebuni pare nebun printre înțelepți. © CCC

E o nebunie să faci ceva dincolo de puterile tale. © CCC

Nebunii din trecut sunt înțelepții din viitor. © CCC

Amesteca putina nebunie in cumintenie, cat mai este timp.

Citisem câteva dintre poeziile lui Ted în acea revistă, am fost foarte impresionată și mi-am dorit să-l cunosc. Am fost la acea mică sărbătoare și acolo ne-am întâlnit... Apoi ne-am văzut foarte mult. Ted s-a întors la Cambridge și brusc ne-am trezit căsătoriți câteva luni mai târziu... Ne-am tot scris poezii unul altuia. Apoi, pur și simplu s-a născut, cred, sentimentul că amândoi am scris atât de mult și ne-am distrat atât de bine făcând asta, încât am decis că acest lucru ar trebui să continue. © CCC

Nu pot citi niciodată toate cărțile pe care le doresc. Nu pot fi niciodată toți oamenii care doresc și să trăiesc toate viețile pe care le doresc. Nu mă pot forma niciodată în toate abilitățile pe care le doresc. Și de ce vreau? Vreau să trăiesc și să simt toate nuanțele, tonurile și variațiile experienței mentale și fizice posibile din viața mea. (Jurnale integrale, 2000) © CCC

E ca şi cum viaţa mea ar fi condusă, în mod magic, de doi curenţi electrici: fericirea pozitivă şi disperarea negativă - oricare dintre ele curge în acel moment, domină viaţa mea, inundând-o. © CCC

Din cele doua tipuri de nebunie temporara, una duce la sinucidere, cealalta la casatorie.

Sunt cu siguranta nebun; iar daca nu sunt, atunci nici ceilalti nu ar trebui sa fie lasati in libertate.

Este caracteristic nebunilor de a iesi dintr-o situatie dificila intrand intr-una catastrofala. © CCC

Niciodată nu trebuie să fii o excepţie. Dacă trăieşti printre nebuni, trebuie şi tu să înveţi să fii nebun.

Cine spune că sunt nebun, nu a fost niciodată nebun din dragoste. (Fanfan) © CCC

Când eşti nebun, eşti ocupat să fii nebun - tot timpul. © CCC

Nebunia este inteligenta in sens invers! (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Toţi suntem nebuni aici. Lumea este un caleidoscop de indivizi fascinanți, unde normalitatea este o iluzie vagă, evidențiind diversitatea naturii umane. © CCC

Mi-am văzut viața ramificându-se în fața mea ca smochinul verde din poveste. Din vârful fiecărei ramuri, ca o smochină violet, dolofană, un viitor minunat îmi făcea semn și îmi făcea cu ochiul. O smochină era un soț și o casă fericită cu copii, o altă smochină era un poet celebru și o altă smochină era un profesor strălucit, iar o altă smochină era Ee Gee, uimitorul editor, iar o altă smochină era Europa și Africa și America de Sud și o altă smochină era Constantin și Socrate și Attila și un grup de alte smochine erau îndrăgostiți cu nume ciudate și profesii neobișnuite, iar o altă smochină era o campioană olimpică a echipajului, iar dincolo și deasupra acestor smochine erau mult mai multe smochine pe care nu le-am putut desluși. M-am văzut stând la picioarele acestui smochin, murind de foame, doar pentru că nu mă puteam hotărî pe care dintre smochine aș alege-o. Mi-am dorit pe fiecare dintre ele, dar a o alege pe una însemna să le pierd pe restul și, în timp ce stăteam acolo, neputând să mă hotăresc, smochinele au început să se încrețească și să se înnegrească și, una câte una, au căzut pe pământ la picioarele mele. (Clopotul de sticlă) © CCC

E plină lumea de nebuni, Precum e marea de barbuni.

Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei. (Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca) © CCC

Toți oamenii sunt nebuni și cine nu vrea să vadă asta trebuie să stea în camera lui și să-și spargă oglinda. © CCC