Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate despre Cunoastere

Nimic nu-i este mai firesc omului decat dorinta innascuta de a sti.

Nu-i cunoastem niciodata bine pe oameni; ei au incaperi inchise pentru ochiul superficial.

Nimic nu-i este mai firesc omului decat dorinta innascuta de a sti.

Vrei sa cunosti lucrurile? priveste-le de aproape. Vrei sa-ti placa? priveste-le de departe.

A sti este a prevedea si orice cunostinta ne ajuta, mai mult sau mai putin, a dobandi binele si a evita raul.

Suprema fericire a unui om: aceea de a ajunge cu desăvârșire conștient de propriul său eu… Fiecare trebuie să se lase fără frică în voia instinctului său de dezvoltare, instinct care domină întreaga natura… important pentru fiecare om este să cunoască în mod cât mai independent și mai direct realitatea, și nu s-o perceapă cu ajutorul altora. O astfel de legătură vie cu viața constituie premisa necesară pentru a ajunge la bucuria sănătoasă a cunoștinței fiecărui eveniment, de la cel mai neînsemnat până la cel mai de seamă, ba chiar și până la cel mai dureros. Cine nu cunoaște din proprie experiență cât de fericită e clipa când un colț, tainic încă, al lumii gândurilor sau al lumii adevărului i se dezvăluie nu știe ce înseamnă să trăiești.

Realitatea se creeaza prin insusi faptul cunoasterii.

Oamenii ceilalti nu exista pentru noi decat in masura in care le cunoastem dorintele, preferintele, sperantele, faptele si atitudinea in decursul vietii

Despre cei de aproape e bine sa te informezi de departe.

Natura apartine in intregime celui capabil sa-i cuprinda vastitatea. Sufletul omenesc este o carte deschisa pana la ultima pagina pentru cine stie sa citeasca in ea.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.