Fiecare simte nevoia să fie iubit, aceasta îl înalţă în ochii săi; dar oamenii trebuie iubiţi diferit: pe unul – cu o bunăvoinţă nemărginită, pe altul – cu o asprime permanentă.
O dragoste neîmpărtăşită se deosebeşte de dragostea reciprocă, la fel ca greşeala de adevăr.
Caută o iubire care porneşte nu atât din inimă, cât din raţiune – aceasta e înzestrată cu personalitate.
Iubirea cu adevărat omenească se poate baza doar pe respectul reciproc al demnităţii omeneşti, şi nu doar pe un capriciu al sentimentelor sau pe un capriciu al inimii.
Iubirea este un remarcabil falsificator de bani, care mereu transformă nu doar mărunţişul în aur, ci, de multe ori, şi aurul în aramă.
În iubire, ca şi în artă, nu trebuie să spui ce s-a mai spus, ci ceea ce simţi; şi acela care se grăbeşte să vorbească atunci când nu are încă nimic de spus, riscă să nu mai poată spune niciodată nimic.