Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate despre Regret

În final, regretăm doar ocaziile de care nu am profitat.

© CCC

Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu aşa sunt!

Regretam subtilitatea urechii mele, care cu siguranță știa să surprindă nuanțele sunetului – sunetul violoncelului – și simțul impecabil al ritmului, dar şi lipsa de suflet.

(Nostalgia casei Domnului)

© CCC

Părerea de rău este izvorul virtuților.

Proverb chinez

© CCC

Singurul meu regret, in viata, este ca nu sunt altcineva.

Doamne, ce-am făcut din viaţa mea, din harurile cu care am venit pe lume şi pe care n-am ştiut să le apăr de mine însămi şi de înrîuririle nefaste.

În 1989, Maria Banuș a avut, în sfîrşit, o bucurie – Premiul Herder. După revoluţie, în 1990, după nopţi nedormite, a scris cu amărăciune rândurile de mai sus, dezamăgită de faptul că era privită ca o poetă a perioadei comuniste, pentru că a scris poezii închinate luptei revoluționare a Partidului Comunist.

Eu nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi –

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?

(Vei plânge mult ori vei zâmbi?)

Eu nu regret povestea de iubire,

dar e nespus de trist și de ciudat

să simți c-asemeni unui fir subțire

ceva frumos din tine s-a sfărmat.

 

Și nu mai știu anume ce, și-anume când,

căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut

de-ți vine să pornești, pe alții întrebând

de-au fost aievea cele ce-au trecut.

(Eu nu regret)

Căința singură nu servește la nimic, nu se poate cumpăra iertarea prin căință, n-o poți cumpăra deloc.

(Călătorie în Orient, 1932)

Nu trebuie sa ai nici un regret pentru trecut, nici o remuscare pentru prezent si sa ai o incredere neclintita in viitor.

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.