E ca şi cum viaţa mea ar fi condusă, în mod magic, de doi curenţi electrici: fericirea pozitivă şi disperarea negativă – oricare dintre ele curge în acel moment, domină viaţa mea, inundând-o.
© CCC
Poate că atunci când ne trezim că ne dorim totul, suntem periculos de aproape de a nu dori nimic.
© CCC
Citisem câteva dintre poeziile lui Ted în acea revistă, am fost foarte impresionată și mi-am dorit să-l cunosc. Am fost la acea mică sărbătoare și acolo ne-am întâlnit… Apoi ne-am văzut foarte mult. Ted s-a întors la Cambridge și brusc ne-am trezit căsătoriți câteva luni mai târziu… Ne-am tot scris poezii unul altuia. Apoi, pur și simplu s-a născut, cred, sentimentul că amândoi am scris atât de mult și ne-am distrat atât de bine făcând asta, încât am decis că acest lucru ar trebui să continue.
© CCC
Atâta timp cât răutatea nu s-a maturizat, este gata în orice moment să se transforme în isterie.
(Caiet)
© CCC
La rugăciunea sărmană
Spre locașul sfânt mă îndrept.
Și pe Preafrumoasa doamnă
În roșii umbre-o aștept.
Tresar, mă feresc de lumină,
Când scârțâie ușa grea.
Dar privește în ochii-mi, senină,
Doar visarea mea despre Ea.
Știu aceste odoare
Ale maiestuoasei Soții.
Pe pervaz aleargă sprințare
Surâsuri, vise târzii.
O, Preasfânto, ce candele blânde,
Ce voioasă mi Te vădești!
Nici o vorbă acum nu se-aude,
Dar eu cred: Sublimă Tu ești.
(La rugăciunea sărmană, din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă, 25 oct. 1902)
(Traducere de Emil Iordache)
Vreau inima-mi să se-nsenine –
Să-mprăștii visele în vânt?
Dar la răscruce nu știu cine
Mi-așteaptă ultimul cuvânt…
Se-nvăpăiază umbre mute,
E-aproape visul de sfârșit.
El capu-ntre genunchi și-ascunde,
De mine chipul și-a ferit
Dar într-o infinită oră,
Când nico lege nu va fi,
El, nelegitimă fantomă,
Printre oglinzi va rătăci.
Și-atunci, în casa mea pustie,
Un fel de chip va fi sosit.
Și voi vedea-n oglindă, vie,
Figura noului venit.
(Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)