Marea forţă a literaturii pare a fi abolirea timpului, senzaţia că, atunci când citim, ne aflăm într-un univers imuabil. Este aceeaşi senzaţie pe care ne-o oferă şi fascinaţia iubirii: parcă, dintr-o dată, timpul nu se mai scurge şi am devenit părtaşi la eternitate.
(Voluptatea de a scrie)
Puternică armă este râsul! Nici dracul nu are ce-i face individului atâta timp cât este în stare să râdă de idioţenia răului. Iar scriitorul care înţelege natura umană şi râde (Caragiale, bunăoară) a câştigat dinainte lupta cu cei care încearcă să-l îngenunche.
(Voluptatea de a scrie)
Fiind substanţa însăşi a activităţilor poetice ale bărbatului, înţelegem de ce femeia apare ca inspiratoare a sa: Muzele sunt femei. Muza este mediatoarea între Creator şi izvoarele naturale din care el îşi trage seva creaţiei. Prin femeie spiritul este profund angajat în natura căreia bărbatul îi va sonda abisurile de linişte şi întunericul fecund. Muza nu creează nimic singură; este o Sibylă cuminţită care s-a făcut, cu docilitate, servitoarea unui bărbat Chiar în domeniile concrete şi practice, sfaturile ei vor fi utile.
Bărbatul vrea să atingă fără ajutorul semenilor săi scopurile pe care şi le inventează, şi adesea sfatul unui alt bărbat i se pare inoportun; dar îşi imaginează că femeia îi vorbeşte în numele altor valori, în numele unei înţelepciuni pe care el nu pretinde că o are, mai instinctivă decît a sa, mai imediat legată de realitate; Egeria oferă celui care-i cere sfaturile „intuiţiile”‘ ei. El o întreabă fără nici un fel de amor-propnu, ca şi cum ar întreba astrele.
(Al doilea sex)
Alege să zici cuvinte cu F,
De pildă Fior, Frunză,
ori poate Floare…
Jocul e plin de surprize
extraordinare.
Parcă lipseşte ceva şi cauţi
răspunsuri,
Poate frumuseţe,
poate farmec, poate fluturi.
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
(Corespunderi)
(Traducere de Al. Philippide)
Suferinţa, încercările, dramele apropie de cer, înlesnind transcendenţa. Iarna e timpul celor mai lungi călătorii interioare. După cincizeci de ani, inima devine cord. Orice viaţă e, în esenţă, reaşezare perpetuă, veşnică proiecţie spre ceva neatins, un vis, o năzuinţă, un miraj.
Experienţa mea solitară se vrea raportată la experienţa generală. Pendulez necontenit între ochiul lăuntric şi depărtările aeriene de afară.
Neistovita suferință se revarsă, inundând mediul, încât «jale duce Murășul și duc tustrele Crișuri», «fluturii sunt mai sfioși», «roua trandafirilor» se convertește în lacrimi. Miracol al artei, din propozițiile de o simplitate primară emană fluidul unei melancolii extraordinare.
(Despre Octavian Goga)
Să sfătuiască, conform legilor, ce e mai bine pentru oameni.
(Jurământul buleutic)
Clistene este creditat cu crearea democrației ateniene.
Buleutii (consilieri ai Buleului din Atena), trebuiau să consilieze cetățenii în privința legislației, Bulé (Consiliul celor 500) fiind un organism consultativ al cetățeanului în democrația ateniană, astfel încât aceasta să fie aplicată cât mai bine, conform intereselor lor.
Această frază face parte din textul Jurământului buleutic sau Jurământului buleutilor depus de noii consilieri ai Buleului Greciei antice, după trecerea lor prin dokimasie, examenul oficial de admitere prin care se verifica dacă aceștia aveau capacitatea de a-și exercita funcția publică (magistrat, orator politic sau retor).
Conținutul jurământului poate fi reconstruit din diverse surse. Cu toate acestea, ele acoperă peste două sute de ani de istorie și textul probabil a evoluat în această perioadă. Potrivit lui Xenofon, consilierii jurau „să consilieze (să sfătuiască) conform legilor. Potrivit lui Lisias, „să sfătuiască ce era mai bine pentru cetate”, iar potrivit lui Demostene, „să sfătuiască ce era mai bine pentru oameni.”
Bulé, în antichitate, era sfatul celor patru sute a unei cetăți grecești, care discuta probleme privitoare la buna funcționare a statului și pregătea ședințele Adunării Poporului (din fr., gr. Boulé). În orașele Greciei antice, Bulé era un consiliu de peste 500 de cetățeni desemnați să conducă treburile zilnice ale orașului.
Bulé era un organism consultativ al cetățeanului în democrația ateniană. Membrii trebuiau să aibă peste 30 de ani (buleuti), iar cetățenii puteau servi în acesta de două ori, ceea ce era mai mult decât pentru alte funcții alese. Erau fie 400, fie 500 de membri ai Bulé-ului, care erau aleși prin tragere la sorți în număr egal de fiecare dintre cele zece triburi. În Constituția Atenei a lui Aristotel, el îi atribuie lui Draco(n) un Bulé de 401 membri, dar, în general, Solon este luat drept cel care a pus bazele Buléului, cu 400 de membri. Bulé-ul avea propriul său loc de întâlnire, buleterionul, în Agora.
O emanație a Adunării Poporului și strict subordonată acesteia, organ consultativ care funcționa permanent, “Consiliul celor 500” (Bulé) era compus din cetățeni care împliniseră vârsta de 30 de ani (buleuti), câte 50 din fiecare trib, trași la sorți. Cum cei 500 de membri ai Consiliului nu se puteau întruni zilnic, în cadrul ei funcționa un fel de comitet executiv (pritania) compus din cei 50 de membri ai fiecarui trib, care funcționa pe rând câte 36 de zile. În fiecare zi unul din pritani, ales de ceilalți, prezida lucrările zilei respective, păstra sigiliul statului și cheile anexelor templelor în care era depozitat tezaurul statului. Pritanii constituiau magistratura suprema a statului. În afara lor, ceilalți funcționari administrativi ai statului erau numiți în colegii de câte 10 (unul de fiecare trib) – cu toții fiind controlați, direct sau indirect de Adunarea Poporului. În ierarhia funcționarilor civili primul loc îl ocupau arhonții (în Atena antică, titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii ateniene), iar funcționarii militari erau strategii. În concordanță cu aceste principii generale ale constituției democratice ateniene erau și structura și organizarea justiției grecești.
© CCC