Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate

In fide salus.

În credință e salvarea.

Această deviză este legată de Ordinul Steaua României care este cea mai înaltă distincție oferită de statul român și cel mai vechi ordin naţional.

A fost creat în 1864, de Cuza Vodă, şi a fost acordat în acea perioadă unui număr redus de persoane. După proclamarea independenţei (1877), Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 şi reînfiinţat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci.

Denumirea originală, propusă de domnitor era „Ordinul Unirii” iar cele două cifre încrustate, „5” şi „24”, simbolizau dubla alegere a domnitorului. De asemenea, pe decoraţie era încrustată şi deviza: „Genere et cordres fratres” (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi, majoritatea însemnelor rămânând în pivniţele palatului.

Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I) şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: „In fide salus” (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit „Steaua României”.

Sub zăpadă, pe câmpie,

A sunat un clopoţel,

Nimeni nu l-a auzit,

Doar un gingaş ghiocel.

 

Ghiocei, mai mulţi deodată,

Din somn dulce se trezesc,

Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene

Ies în grabă… şi-înfloresc.

 

Iepuraşi şi vrăbiuţe

Sar, aleargă să îi vadă:

Ce frumoase floricele

Răsărite pe zăpadă.

 

Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă…

Chiar sunt flori adevărate,

Gingaşe, plăpânde, albe

Şi nespus de… ne-nfricate.

 

Soarele pe cer zâmbeşte,

Se opreşte-n loc uimit:

De atâta frumuseţe

Şi zăpada s-a topit.

Rapsodii de primăvară

I

Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngeraşi,

Cu alai

De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?

II

Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane

Şi coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe – şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru

Şi-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.

III

Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini…

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii…

Primăvară, unde eşti?

Exista doar trei lucruri pe care poti sa le faci pentru o femeie: poti sa o iubesti, sa suferi pentru ea sau sa o transformi in literatura.

Ar trebui sa citim pentru a le da ocazia sufletelor noastre sa se desfete.

Scopul vietii este de a fi traita si a trai inseamna sa fii constient de tot ceea ce exista: sa fii fericit, sa te imbeti, sa te lasi cuprins de seninatate, sa te bucuri de aceasta lume incantatoare!

Ceea ce nu se afla in strada este fals, mijlocit, altfel spus, literatura.

In felul in care inteleg eu talcul unei carti, cartea in sine dispare din vedere, e mestecata de vie, digerata si incorporata in sistemul de carne si sange care, la randul lui, creeaza spirit nou si remodeleaza lumea.

Daca accepti sa te alaturi gloatei, devii imun. Pentru a fi admis si apreciat trebuie sa te reduci la zero, sa devii unul cu gloata, de nedeosebit. Poti sa visezi daca visezi ca ei.

Din momentul in care esti dat la scoala, esti pierdut; ai senzatia ca ti s-a pus un streang de gat. Painea isi pierde gustul, asa cum si-l pierde si viata. A obtine painea devine mai important decat a o manca. Totul e calculat si totul poarta un pret.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.