Citate de Henry Miller

Adevărul nu conferă onoruri nici unei societăți, antice sau moderne. Societatea trebuie să onoreze adevărul sau să piară.

Adevaratii stalpi ai societatii sunt adevarul si libertatea.

Fiecare om are destinul sau; singura regula este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce.

Noţiunea noastră de societate perfectă îmbrăţişează familia ca centru şi ornament, dar acest paradis nu este sigur până când nu apar copiii pentru a anima şi completa imaginea. © CCC

Noi nu putem dori sa iesim din societate, fara a vrea sa incetam de a fi oameni.

Ideile sunt legate de viata: idei ale ficatului, idei ale rinichiului, idei interstitiale etc. Daca nu s-ar fi pus problema decat a unei idei, Copernic ar fi facut praf macrocosmosul existent, iar Columb ar fi esuat in Marea Sargasselor.

Nu am bani, resurse, sperante. Sunt cel mai fericit om in viata.

Cu nici o ştiinţă nu veţi construi o societate, dacă vă lipseşte un material nobil, dacă vă lipseşte voinţa vie şi bună de a trăi cinstit şi cu dragoste.

Ceea ce nu se afla in strada este fals, mijlocit, altfel spus, literatura.

N-as vrea sa mai insist, societatea romaneasca nu se da in vant dupla melancolii. Are alte preocupari azi. Toate legate de bani. Pe busole, in locul nordului, s-ar putea lipi un euro sau un dolar. (Calomnii mitologice)

Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica. Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.

Nu putem evalua ce pierde societatea neglijând punctele forte pentru a folosi punctele slabe, călcând prostește în picioare filozofi care i-ar regla cursul într-un mod superior, pentru a se lăsa condusă de aventurieri care, de cele mai multe ori, nu au nici cap, nici inimă. © CCC

Societatea care se plange de parazitii ei se osandeste intrucatva si pe sine insasi; parazitii se incuiba numai unde este murdarie fizica sau morala.

A fi scriitor inseamna a fi un sfant, a fi un martir, a fi un Dumnezeu.

In cateva secunde incepusem sa o venerez. A o privi in fata era aproape de neindurat. A gandi ca o sa vina cu mine acasa, ca o sa accepte viata pe care i-o puteam oferi eu, parea incredibil. Cerusem o femeie si mi se daduse o regina.

Pentru a stăpâni societatea e de ajuns să mânuieşti cu egală abilitate lauda şi ridicolul. (Legăturile primejdioase)

Societatea are nevoie de oameni care au grijă de bătrâni și care știu să fie plini de compasiune și onestitate. © CCC

Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Am împărțit societatea în două categorii: prietenii mei, sau cel puțin idioții mei - dar asta e treaba mea - și apoi, idioții altora, pe care nu îi suport nicio secundă. © CCC