Uită-te deci că-n toate-astea, bogat putând să fii pe drept,
Nu ştiu cum se face că de demagogi eşti tras în piept.
Tu, stăpân pe mulţime de cetăţi – de la Pont şi până-n Lydía,
N-ai parte decât de puţinul ce acasă duci – simbria.
Dar şi pe-asta ţi-o dau cu picătura, încet, ca pe ulei,
Doar ca viu să fii. Căci te vor sărac. De ce? Îţi zic de vrei:
Vor să-ţi cunoşti dresorul: numai de te-asmut o dată,
Ca pe duşman să-l încolţeşti, tu-i vei şi sări la beregată!
(Viespile)
Și astăzi, în democraţiile noastre foarte perfecţionate ne confruntăm cu ignoranţa „maselor“, speculată, ba chiar aţâţată abil de câţiva demagogi (numiți azi populişti) însetaţi de putere.
De aceea, versurile din Viespile, piesă care tratează conflictul dintre generaţii, în care un personaj încearcă să-i deschidă ochii tatălui său, „om din popor“, sunt încă de o neașteptată actualitate, prin adevărul atemporal pe care îl exprimă în privința oamenilor din popor și a regimurilor care se perindă vremelnic la putere.
O, draga mea, singura femeie adevărată eşti tu din toate!
(Replica Lysistratei)
(Lysistrata)
Răbdarea consolatorului este legată de propriile sale probleme.
(Mica vânzătoare de proză)
© CCC
Virtutea paradoxală a lecturii este că ne desprinde de lume pentru a-i găsi un sens.
(Ca un roman)
© CCC
Rareori răspunsurile aduc adevărul, ci succesiunea întrebărilor.
(Zâna carabină)
© CCC
Suntem cei mai buni judecători ai operelor altora.
(Mica vânzătoare de proză)
© CCC
Nu e vorba de a crede sau a nu crede. E vorba de a şti ce vrei. Dar nu vrem altceva decât Eternitatea.
(Zâna carabină)
© CCC
Îngerii sunt ființe de aburi și spumă, nu au mâini, nu au picioare, au doar un zâmbet incert, cu alb în jur.
(Mica vânzătoare de proză)
© CCC
Răul cel mai rău e să te aștepți la ce e mai rău.
(Mica vânzătoare de proză)
© CCC
Războaiele sunt ca incendiile de miriști, dacă nu suntem atenţi, pot deveni globale.
(Zâna carabină)
© CCC