Cu cat ai mai mult spirit, cu atat ai pasiuni mai mari; pentru ca pasiunile, nefiind decat sentimente si ganduri care apartin spiritului, desi sunt prilejuite de corp, este clar ca nu sunt decat spiritul insusi si ca, astfel, indeplinesc ceea ce-i este propriu lui. Nu vorbesc decat de marile pasiuni; caci celelalte se afla intr-un amestec ce cauzeaza o confuzie foarte incomoda; lucru care, bineinteles, nu li se intampla celor ce au spirit. Intr-un suflet mare, totul este mare.
Noi nu ne multumim cu trairea ce avem in noi si in propria noastra fiinta; vrem sa traim in gandul celorlalti, cu o traire imaginara; si facem in acest scop eforturi, ca sa parem altfel decat suntem…Suntem atat de orgoliosi, incat am vrea sa fim cunoscuti de tot pamantul si chiar de oamenii care vor veni dupa noi, si suntem atat de vanitosi, incat stima a cinci sau sase persoane care ne inconjoara ne amuza si ne multumeste.
Nimeni nu vorbeste de noi, in prezenta noastra, cum vorbeste in absenta.
Noi nu vrem ca ceilalti sa ne insele; nu gasim drept ca ei sa vrea sa fie stimati de noi mai mult decat merita. Nu este drept sa-i inselam nici noi si nici ca ei sa ne stimeze mai mult decat meritam.
Tinem mai mult sa trecem drept oameni de spirit decat ne temem sa trecem drept oameni rai. Inteligenta nu-si are destule neajunsuri proprii ca sa nu i le adaugam si pe cele ale rautatii? Toti prostii se tem de omul de spirit; fara a-i accepta pe cei rai, toata lumea se teme de omul rau.
Fiecare om este un tot pentru sine; caci daca a murit, totul a murit pentru el. De aceea, fiecare vrea sa fie totul pentru toti.
Omul are multe trebuinte. El nu iubeste decat pe cei ce pot sa i le satisfaca pe toate.
Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine proportionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.
Cand un discurs firesc zugraveste o pasiune sau un efect, descoperim si in noi insine adevarul pe care il auzim, dar, nestiind ca el se afla acolo, suntem gata sa-l iubim pe cel care ne-a facut sa-l simtim; caci nu dintre-ale lui ni-l impartaseste, ci dintre-ale noastre. Binele pe care ni-l face ne indeamna sa-l iubim, in afara de faptul ca inima este inclinata sa-l indrageasca tocmai pentru aceasta comuniune a intelegerii.
Ironia e mai degraba un joc al spiritului. Umorul ar fi mai degraba un joc al inimii, un joc al sensibilitatii.
Stiintele au doua extremitati care se ating. Prima este pura ignoranta in care se afla toti oamenii la nastere; cealalta, este aceea la care ajung mintile cele mai luminate, care, dupa ce au parcurs tot ceea ce oamenii pot sti, isi dau seama ca nu stiu nimic si se gasesc iar in starea de nestiinta initiala. Dar aceasta este o ignoranta savanta, care-si da seama de ea. Cei ce au iesit din ignoranta naturala si n-au putut ajunge la cealalta au oarecare spoiala din aceasta stiinta suficienta si fac pe invatatii. Acestia tulbura lumea si judeca lucrurile mai rau decat ceilalti. Poporul si invatatii alcatuiesc adevarata lume; ceilalti o dispretuiesc si sunt dispretuiti la randul lor.
Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari)
Blaise Pascal
Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.