George Byron

george_byron

George Gordon Byron, al 6-lea Baron Byron, supranumit Lord Byron, 22 ian. 1788 – 19 apr. 1824, poet ăi autor de satire englez, figură ilustră a romantismului, alături de contemporanii săi Percy Bysshe Shelley, John Keats, William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, Robert Southey (pe care l-a satirizat în Don Juan).

Este considerat unul dintre cei mai mari poeți britanici și, de asemenea, unul dintre cei mai citiți și influenți. A trăit 36 de ani.

Tatăl său a risipit averea familiei și a murit când el avea trei ani, astfel că Byron a petrecut o copilărie taciturnă, alături de o mamă îndurerată.

La zece ani, a moștenit titlul de Lord și domeniul din Newstead Abbey de la fratele bunicului patern. A studiat la Dulwich, apoi la școala publică din Harrow. În 1805, și-a continuat studiile la Universitatea din Cambridge unde s-a întâlnit cu tineri bogați și a început să acumuleze datorii.

Prima sa colecție de poezii, „Ceasuri de răgaz”, a fost publicată înainte de sfârșitul studiilor sale.

A traversat Europa în mijlocul războaielor napoleoniene și a ajuns în Grecia. În 1811, s-a întors în Anglia, a publicat cu succes primele două cânturi din „Pelerinajul lui Childe Harold” și a ținut primul său discurs remarcat în Camera Lorzilor.

Sincer, nu se sfia să șocheze și îi plăcea să fie sarcastic. Liberal, ura doar ipocrizia și tirania. Viața lui era punctată de scris, călătorii și femei.

În 1823, a fost ales în Comitetul grec de eliberare de sub dominația otomană. S-a angajat în această cauză cu ardoare și sănătatea sa a fost afectată iremediabil.

Opere principale:

– primele poeme: Piese fugare (Fugitive pieces), 1806; Ceasuri de ragaz (Hours of idleness), 1807; Barzi englezi și critici scoțieni (English Bards and Scotch Reviewers), 1809.

– versuri orientale: Ghiaurul (The Giaour), 1813; Mireasa din Abydos (The bride of Abydos), 1813; Corsarul (The Corsair), 1814; Lara, 1814.

– poeme narative de mari dimensiuni: Pelerinajul lui Childe Harold (poem autobiografic, datorită căruia a fost supranumit “egoistul posomorât”), 1812-1818; Beppo: o poveste venețiană (povestea unui ménage-à-trois venețian, în care satirizează, prin contrast, manierele engleze și cele italiene), 1818; Mazeppa (bazată pe o legendă populară despre Ivan Mazepa (1639–1709), un gentleman ucrainean), 1819; Don Juan (neterminat, satiră a poetului Robert Southey), 1819-1824; Viziunea judecății (The Vision of Judgement), 1821, în care parodiază laudele deșănțate ale poetului laureat Robert Southey față de regele George al III-lea.

– drame poetice: Manfred (de natura faustică), 1817; Marino Faliero, Doge al Veneției, 1820; Cain, 1821; Sardanapal, 1821; Cei doi Foscari, 1821.

– poeme scurte: She walks in beauty, 1814; When we two parted, 1817; So, we’ll go no more a roving, 1830, fiecare dintre ele ilustrând un moment de nostalgie personală.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.