Citate de George Byron

Adevarul este totdeauna straniu - mai straniu decat inchipuirea.

O, dacă Soarta ne unea, Cum îmi juraseși, mi se pare, N-aș mai fi fost, în pacea mea, De-atâtea nebunii în stare!   De vină tu ești, deci, deși Certat sunt eu, pentru păcate, De cei ce n-au de unde ști Că tu ai rupt logodna, poate.   Mi-era, ca și al tău, curat Pe-atuncea sufletul, de-aceea Putea curma orice păcat. - Azi, altuia îi ești femeia!   Aș fi în stare să-i zdrobesc Și liniștea și fericirea, Dar pentru că te mai iubesc, regret Nu-l pot urî - așa mi-e firea!   De când plecat-ai, în zadar Îmi caut tihna, chip de înger! Tot ce găseam la tine, doar La multe caut azi, și sânger!   Adio, deci, nu te regret, Nădejdea-n ajutor nu-mi vine; Mândria însă-ncet, încet, M-o face să te-alung din mine! (…)   Azi, caut alte bucurii: În câte o ceată zgomotoasă (Pe gânduri, aș înnebuni!) Încerc sa uit tot ce m-apasă.   Dar chiar așa, câte un gând Se mai strecoară prin beție, - Și diavolii m-ar plânge - aflând Că te-am pierdut pentru vecie! (Unei doamne)

Iarna britanica se termina in iulie, pentru a reincepe in august.

Iubirea si vremea frumoasa sterg limitele contururilor noastre.

Bucuria s-a nascut geamana.

„Bunele vremi de odinioara" - toate vremurile par bune cand sunt vechi.

In poezie, nimic nu e mai greu decat inceputul - poate, doar, sfarsitul.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.

Desigur, este placut sa-ti vezi numele tiparit. O carte ramane o carte, chiar daca nu este nimic in ea.

Cine poate spune De ce maine, Ziua de azi va fi ziua de ieri… © CCC   Who can say Why today, Tomorrow, will be yesterday… Lord Byron

Oamenii au facut bunele purtari si acum bunele purtari ii fac pe oameni.

Lumea nu poate darui nicio bucurie asemanatoare cu cea pe care o rapeste.

Am vazut furtunile femeilor, le-am vazut pe cele ale marilor si am plans mai mult pentru indragostiti decat pentru marinari.

Vremea e ca guvernarea, mereu greșită. © CCC

Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte și temniță, de alta. (Pelerinajul lui Childe Harold, 1812-1818) Puntea Suspinelor (în italiană, Ponte dei Sospiri) a fost construită la începutul secolului al XVII-lea pentru a lega camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor cu închisoarea, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Această punte-pasarelă, acoperită, are două coridoare paralele și trece peste Rio de Palazzo o de Canonica (Râul Palatului sau Râul Canonicului). Numele Puntea Suspinelor sugerează oftatul prizonierilor duși în fața judecătorilor, în timpul ultimei lor priviri spre Veneția. Era așadar ultima imagine a libertății pentru cei ce urmau să-și încheie zilele în închisoare. Există mai multe poduri cu același nume, în special în Cambridge și Oxford. Puntea a fost denumită astfel de poetul englez Lord Byron, într-unul dintre poemele sale din secolul al XIX-lea, Pelerinajul lui Childe Harold.

Nu există vremuri posomorâte, ci doar oameni posomorâţi.

Si daca rad de toate de-aici de pe pamant, O fac numai de teama ca nu cumva sa plang. © CCC