Citate de George Byron

Primul lucru care izbește simțul mirosului călătorului care sosește la Veneţia este absenţa totală a parfumului de gunoi de cal. © CCC

Seara, ieșeam singur în mijlocul orașului fermecat, unde mă aflam printre cartiere noi, ca un personaj din O mie și una de nopți. Se întâmpla foarte rar să nu descopăr, din întâmplare, în timpul plimbărilor mele, un loc necunoscut și spațios despre care niciun ghid, niciun călător nu-mi vorbise. Pătrundeam într-o rețea de străduțe, de calli (cărări bătute) care despărțeau în toate direcțiile, cu șanțurile lor, bucata de Veneție tăiată între un canal și lagună, ca și cum s-ar fi cristalizat după aceste forme nenumărate, înguste și minuțioase. Deodată, la capătul uneia dintre aceste străduțe, părea că se produsese o dilatare în materia cristalizată. Un campo (câmp) vast și somptuos, a cărui importanță cu siguranță nu aș fi putut-o ghici în această rețea de străduțe înguste și nici măcar nu i-aș fi putut găsi un loc, se întindea în fața mea, înconjurat de palate fermecătoare, palide în lumina lunii. Era unul dintre acele ansambluri arhitecturale spre care, într-un alt oraș, străzile te îndreaptă, te conduc și îl indică. Aici, părea ascuns în mod deliberat într-o încurcătură de alei, precum acele palate din poveștile orientale în care un personaj este luat noaptea și, odată adus înapoi acasă înainte de ivirea zorilor, trebuie să nu poată regăsi locuința magică în care ajunge să creadă că a fost doar în vis. (În căutarea timpului pierdut, Albertine a dispărut, Capitolul III, 1925) © CCC

Și acuma am venit să petrec carnavalul la Veneţia. (Candid sau Optimismul, 1759)

Veneţia are o mare calitate: dispare într-o clipă, nu aleargă în urma trenului, aruncând ocheade în stânga şi în dreapta, aşa cum fac alte oraşe, se şterge repede, ca şi cum n-ar exista şi ca şi cum n-ar fi existat niciodată. (Trestia revoltată)

Oamenii au facut bunele purtari si acum bunele purtari ii fac pe oameni.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.

Lumea nu poate darui nicio bucurie asemanatoare cu cea pe care o rapeste.

Desigur, este placut sa-ti vezi numele tiparit. O carte ramane o carte, chiar daca nu este nimic in ea.

Si daca rad de toate de-aici de pe pamant, O fac numai de teama ca nu cumva sa plang. © CCC

În Veneția cea roșie, Nici o barcă nu se clintește, Nici un pescar nu e în apă, Nici un felinar nu e aprins. (În Veneția cea roșie, 1828) © CCC

Datoriile mele faţă de Veneţia, datorii de onoare, dacă au existat vreodată, erau greu de suportat. (Confesiuni) © CCC

Veneția este ca și cum ai mânca, dintr-o dată, o cutie întreagă de bomboane de ciocolată cu lichior. © CCC

Cine poate spune De ce maine, Ziua de azi va fi ziua de ieri… © CCC   Who can say Why today, Tomorrow, will be yesterday… Lord Byron

Am vazut furtunile femeilor, le-am vazut pe cele ale marilor si am plans mai mult pentru indragostiti decat pentru marinari.

Nici un colț al pământului nu a dat naștere, mai mult decât Veneția, acestei conspirații a entuziasmului. (Viața rătăcitoare) © CCC

In poezie, nimic nu e mai greu decat inceputul - poate, doar, sfarsitul.

Adevarul este totdeauna straniu - mai straniu decat inchipuirea.

Iarna britanica se termina in iulie, pentru a reincepe in august.

Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte și temniță, de alta. (Pelerinajul lui Childe Harold, 1812-1818) Puntea Suspinelor (în italiană, Ponte dei Sospiri) a fost construită la începutul secolului al XVII-lea pentru a lega camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor cu închisoarea, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Această punte-pasarelă, acoperită, are două coridoare paralele și trece peste Rio de Palazzo o de Canonica (Râul Palatului sau Râul Canonicului). Numele Puntea Suspinelor sugerează oftatul prizonierilor duși în fața judecătorilor, în timpul ultimei lor priviri spre Veneția. Era așadar ultima imagine a libertății pentru cei ce urmau să-și încheie zilele în închisoare. Există mai multe poduri cu același nume, în special în Cambridge și Oxford. Puntea a fost denumită astfel de poetul englez Lord Byron, într-unul dintre poemele sale din secolul al XIX-lea, Pelerinajul lui Childe Harold.

Bucuria s-a nascut geamana.