Citate de Jean-Jacques Rousseau

…primul care, împrejmuindu-și un teren s-a gândit să spună: Acesta e al meu, şi a găsit oameni destul de simpli care să-l creadă, a fost adevăratul fondator al societăţii civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori nu ar fi fost cruţat genul uman dacă acela care smulgând ţăruşii sau acoperind şanţul cu pământ, ar fi strigat: “Feriți- vă de a da ascultare acestui impostor. Sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi pământul nu este al nimănui”. (Discurs asupra inegalităţii dintre oameni)

O tara in care nimeni n-ar incalca legile n-ar avea nevoie de ele.

Este contra naturii ca o mana de oameni sa se imbuibe cu prisosuri, in vreme ce multimea infometata e lipsita de strictul necesar.

Asigura-ti binele, facand cat mai putin rau altuia.

De fapt, ce sunt generozitatea, clementa, omenia, daca nu mila aplicata celor slabi, celor vinovati, sau omenirii in general?

As fi vrut sa ma nasc intr-o tara in care nimeni nu este mai presus de lege.

Daca ratiunea il formeaza pe om, sentimentul e insa acela care il conduce.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

Pasiunii de a ne distinge ii datoram tot ce omenirea are mai bun si mai rau; virtutile si viciile, cunostintele si erorile, cuceritorii si filosofii.

Primul lucru care izbește simțul mirosului călătorului care sosește la Veneţia este absenţa totală a parfumului de gunoi de cal. © CCC

Pentru a fi ascultat, transpune-te in locul celor carora te adresezi. © CCC

Eu cercetez dreptul si rationalul si nu discut despre fapte.

Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.

Veneția este ca și cum ai mânca, dintr-o dată, o cutie întreagă de bomboane de ciocolată cu lichior. © CCC

Durerea de a nu avea ce dorim e mult mai mare decat placerea de a avea.

Nu exista om atat de rau incat sa nu-l poti face bun la ceva.

Compatimirea nu este altceva decat un sentiment care ne pune in locul celui care sufera.

Și acuma am venit să petrec carnavalul la Veneţia. (Candid sau Optimismul, 1759)

Singura lectie de morala care se potriveste copilariei, si cea mai importanta la orice varsta, e de a nu face niciodata rau nimanui.

Trebuie sa evitam dorintele ce nu pot fi indeplinite decat cu ajutorul altora.