Citate de Jean-Jacques Rousseau

Deplina fericire consta in a face pe altii fericiti.

Durerea de a nu avea ce dorim e mult mai mare decat placerea de a avea.

Trebuie sa evitam dorintele ce nu pot fi indeplinite decat cu ajutorul altora.

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

In zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decat marea si valurile, ne urmareste pana la capatul lumii si oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajuta sa traim.

Daca ratiunea il formeaza pe om, sentimentul e insa acela care il conduce.

O tara in care nimeni n-ar incalca legile n-ar avea nevoie de ele.

Ca să scrii o scrisoare frumoasă de dragoste, trebuie să începi fără să ştii ce vrei să spui şi să închei fără să ştii ce ai spus.

Dorinta de bunastare este singurul motor al actiunilor omenesti.

Constiinta e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.

Pentru a fi ceva, pentru a fi tu insuti si intotdeauna acelasi, trebuie sa actionezi cum vorbesti: trebuie sa fii decis intotdeauna asupra caii de urmat si s-o urmezi deschis si neclintit.

Și acuma am venit să petrec carnavalul la Veneţia. (Candid sau Optimismul, 1759)

A trai nu inseamna a respira, ci a actiona.

Intelectul uman datoreaza mult pasiunilor.

Seara, ieșeam singur în mijlocul orașului fermecat, unde mă aflam printre cartiere noi, ca un personaj din O mie și una de nopți. Se întâmpla foarte rar să nu descopăr, din întâmplare, în timpul plimbărilor mele, un loc necunoscut și spațios despre care niciun ghid, niciun călător nu-mi vorbise. Pătrundeam într-o rețea de străduțe, de calli (cărări bătute) care despărțeau în toate direcțiile, cu șanțurile lor, bucata de Veneție tăiată între un canal și lagună, ca și cum s-ar fi cristalizat după aceste forme nenumărate, înguste și minuțioase. Deodată, la capătul uneia dintre aceste străduțe, părea că se produsese o dilatare în materia cristalizată. Un campo (câmp) vast și somptuos, a cărui importanță cu siguranță nu aș fi putut-o ghici în această rețea de străduțe înguste și nici măcar nu i-aș fi putut găsi un loc, se întindea în fața mea, înconjurat de palate fermecătoare, palide în lumina lunii. Era unul dintre acele ansambluri arhitecturale spre care, într-un alt oraș, străzile te îndreaptă, te conduc și îl indică. Aici, părea ascuns în mod deliberat într-o încurcătură de alei, precum acele palate din poveștile orientale în care un personaj este luat noaptea și, odată adus înapoi acasă înainte de ivirea zorilor, trebuie să nu poată regăsi locuința magică în care ajunge să creadă că a fost doar în vis. (În căutarea timpului pierdut, Albertine a dispărut, Capitolul III, 1925) © CCC

Compatimirea nu este altceva decat un sentiment care ne pune in locul celui care sufera.

Nici un cetatean nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa-l poata cumpara pe altul, si nimeni atat de sarac incat sa fie silit sa se vanda. (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social)

Toate popoarele civilizate au respectat femeia.

Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.

…primul care, împrejmuindu-și un teren s-a gândit să spună: Acesta e al meu, şi a găsit oameni destul de simpli care să-l creadă, a fost adevăratul fondator al societăţii civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori nu ar fi fost cruţat genul uman dacă acela care smulgând ţăruşii sau acoperind şanţul cu pământ, ar fi strigat: “Feriți- vă de a da ascultare acestui impostor. Sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi pământul nu este al nimănui”. (Discurs asupra inegalităţii dintre oameni)