Citate de Claude Bernard

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic si nu vei muri niciodata.

Moartea este mai blândă decât tirania. (Agamemnon, 458)

Cand mori nu te uita la intunericul de dinainte, ci la lumina ce lasi in urma, si te vei stinge cu zambetul pe buze.

Ideea mortii este o idee experimentala; ideea imortalitatii sufletului nu este un concept, ci o idee abstracta.

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.

Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest as­pect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.

Moartea e buna cand nu intrerupe o viata frumoasa; cand a venit pentru cei care au chemat-o prea adesea.

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Da, e rău să mori, căci, dacă nu ar fi fost o nenorocire, zeii ar fi murit şi ei. (Fragmente)

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

Un adevărat om de litere este trist la gandul mortii lui, nu atat pentru ca moare, cat pentru faptul ca nu va putea concepe despre moarte nici macar un singur gand original. (Carnete) © CCC

Nu cred in viata de apoi, dar o sa-mi iau lenjerie de schimb cu mine.

Intr-un univers in care toate se risipesc ca un vis, dorinta nemuririi n-ar fi cuviincioasa. Nu ma plang de faptul ca lucrurile, fiintele, inimile sunt sortite pieirii: o parte din frumusetea lor sta tocmai in durerea aceasta. Ce ma intristeaza este ca ele sunt unice. © CCC

E o mangaiere de a muri cu nume bun.

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Cei a caror viata are mai mare pret se tem cel mai putin de moarte.