Citate de Roger Martin du Gard

Legea morala nu e decat un intreg de conveniente sociale si, prin natura sa, acest intreg e provizoriu, deoarece trebuie sa evolueze odata cu societatea, daca vrea sa-si pastreze valoarea practica.

A te cunoaste si a te accepta nu inseamna renuntare la efort, la perfectionare; dimpotriva, inseamna chiar sa ai cei mai multi sorti de a te putea realiza, pentru ca avantul se afla atunci pe calea cea buna, aceea in care toate eforturile dau rod. Largeste-ti cat poti mai mult limitele. Dar numai limitele naturale si numai dupa ce vei fi inteles bine care sunt aceste limite. Cei ce-si irosesc viata sunt, de cele mai multe ori, sau oameni care, la plecare, s-au inselat asupra firii lor si s-au ratacit pe un drum care nu era al lor, sau cei care au luat-o pe calea cea buna, dar n-au stiut sau n-au avut curajul de a se margini la posibilitatile lor.

Actele noastre sunt consecintele a aceea ce suntem si a ceea ce ne inconjoara.

Te apuca groaza cand cantaresti la rece tot ceea ce sta in calea pacificarii oamenilor. Cate veacuri vor mai trebui sa treaca pana cand evolutia morala va eradica din omenire intoleranta instinctiva, respectul innascut pentru forta brutala, placerea asta fanatica a animalului de a triumfa prin violenta, de a-si impune prin violenta felul lui de a simti, de a trai, celor mai slabi, care nu simt, care nu traiesc ca el?

Cand si adevarul si greseala se bucura de libertate, victoria nu e de partea greselii.

Nu pot admite violenta, nici chiar aceea care se angajeaza impotriva violentei.

Cred ca trebuie sa ramanem cu inversunare noi insine, cu conditia sa crestem. Scopul fiecaruia dintre noi trebuie sa fie realizarea perfecta a tipului de om pe care il reprezentam.

Un obstacol e o noua problema. Nu exista obstacol ca­re, oricat de putina vointa ai avea, sa nu se preschimbe intr-o trambulina, intr-un prilej de a te inalta din nou.

Orice gest te angajeaza. Mai ales gesturile generice.

Nici o forta din lume nu poate impiedica o idee justa sa fie justa.

…Cand cercetez lucrurile indeaproape, ma izbesc de un sofism; vreti sa dovediti ca Dumnezeu e puternic si bun si pentru asta faceti apologia ordinii universale; dar cand incerc sa va atrag atentia ca aceasta ordine e foarte imperfecta, imi refuzati dreptul de a discuta problema universului, tocmai fiindca este opera lui Dumnezeu…Asa se face ca nu mi s-a ingaduit sa impac cele doua afirmatii: pe de o parte, ca Dumnezeu este culmea perfectiunii, si pe de alta parte, ca lumea noastra imperfecta este opera lui.

A fi, a gandi, a crede, asta nu inseamna nimic. Nimic, atata timp cat nu-ti transformi viata, gandul, convingerea in act.

Nu ajungi sa intelegi pe un om decat dupa moartea lui. Atata timp cat cineva traieste, toate faptele pe care le va mai putea face si despre care nu stii nimic sunt un fel de necunoscute care falsifica orice calcul. Moartea fixeaza, in sfarsit, limitele care-l contureaza; e ca si cum insul s-ar desparti de posibilitatile lui si s-ar izola; te invartesti in jurul lui, il vezi, in fine, de la distanta, poti sa-l judeci in ansamblul lui.

Sa aclimatizezi la noi aceste utopii, inseamna sa pregatesti o spectaculoasa dezordine.

Exista intotdeauna si o oarecare voluptate in asteptare.

E atat de usor sa-ti cauti fericirea numai in satisfactiile pe care ti le da ratiunea.

Adevaratul curaj nu e de a astepta cu calm evenimentele, ci de a alerga inaintea lor, pentru a le cunoaste cat mai devreme posibil si de a le accepta.

Sunt prea sceptic ca să nu cred. © CCC

Viata ar fi imposibila daca ne-am aminti totul, important e sa alegem ceea ce trebuie sa uitam.

Adevarata fire nu se dezvaluie in purtarea obisnuita a oamenilor, ei au actele acelea neprevazute, in aparenta greu de explicat, uneori scandaloase, care le scapa si prin care se tradeaza autenticul.