M-am întrebat de multe ori de ce păstrez cărţi care doar într-un viitor anterior m-ar fi  putut salva, care stau deoparte de itinerarele cele mai obişnuite, pe care le-am citit o singură dată  şi ale căror pagini vor mai sta închise mulţi ani. Poate pe vecie! (…) Deseori e mai dificil să te descotoroseşti de o carte decât s-o obţii. Ele se ţin scai de noi, graţie unui pact de necesitate şi de uitare, ca şi cum ar fi fost martorii unui moment din viaţa noastră, la care nu ne mai întoarcem. Dar câtă vreme rămân acolo credem că le adunăm. Am văzut că mulţi notează ziua, luna şi anul când le-au citit; trasează un calendar discret. Alţii, înainte de a le împrumuta, îşi scriu numele pe prima pagină, îşi notează într-o agendă persoana şi data. Am văzut volume ştampilate, ca acelea din bibliotecile publice, sau având o carte de vizită a proprietarului strecutată în interior. Nimeni nu vrea să rătăcească o carte. Preferăm să pierdem un inel, un ceas, umbrela dar nu cartea ale cărei pagini nu le vom mai citi, dar care păstrează în sonoritatea titlului ei, o veche şi, poate, pierdută emoţie.

(Casa de hârtie)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.