Citate de André Breton

Niciun adevar nu merita sa ramana exemplar.

Dacă (If) De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea În jurul tãu, şi spun cã-i vina ta, De crezi în tine, chiar când omenirea Nu crede, dar sã-i crezi şi pe ei cumva; S-aştepţi – dar nu cu sufletul la gurã, Sã nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; Sã nu rãspunzi la urã tot cu urã, Dar nici prea bun sã pari, nici pre-nţelept; De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru; De poţi gândi, dar nu-ţi faci gândul ţel; De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul Tratând pe-aceşti doi impostori la fel; De rabzi sã vezi cum spusa ta-i sucitã De pişicher, sã-l prindã-n laţ pe prost; Când munca vieţii tale, nãruitã, Cu scule obosite-o faci ce-a fost; De poţi sã strîngi agonisita toatã Grãmadã, şi s-o joci pe-un singur zar, Sã pierzi, şi iar sã-ncepi ca-ntîia datã, Iar c-ai pierdut – nici un cuvînt mãcar; De poţi sili nerv, inimã şi vînã Sã te slujeascã dupã ce-au apus, Şi piept sã ţii, când nu mai e stãpînã Decât Voinţa, care le strigã: "sus" De poţi rãmâne tu în marea gloatã; Cu regi tot tu, dar nu strãin de ea; Duşman, om drag, rãni sã nu te poatã; De toţi sã-ţi pese, dar de nimeni prea, De poţi prin clipa cea neiertãtoare Sã treci, s-o-ntreci gonind mereu – Al tãu va fi Pãmîntul ãsta mare, Dar mai mult, vei fi OM, copilul meu! (traducere Dan Dutescu) Altă traducere de Dan Dutescu: Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept; Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru; De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel; De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul Mereu senin şi în acelaşi fel; Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost; De poţi ca munca vieţii, năruită, S-o faci de la-nceput precum a fost; Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă Decît Voinţa ce le ţine sus; Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; Amic sau nu, de nu pot să te-abată; De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, Să treci şi s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e Lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om! Varianta: De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău şi spun că-i vina ta; De crezi în tine chiar cînd omenirea Nu crede, dar s-o crezi ar vrea; Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicand, Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept; Dacă privit cu ură nu te razbuni urînd Şi totuşi nu-ţi pui masca de sfînt sau de-nţelept; Dacă aştepţi dar nu cu sufletul la gură Şi nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; De nu răspunzi la ură tot cu ură, Dar nici prea bun să pari nici prea-nţelept; Sau cînd hulit de oameni, tu nu cu răzbunare Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi; De poţi visa, dar nu-ţi faci visul astru; De poţi gîndi, dar nu-ţi faci gîndul ţel; De poţi să nu cazi pradă disperarii, Succesul şi dezastrul privindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvîntul cîndva rostit de tine Răstălmăcit de oameni, murdar şi prefăcut; De rabzi văzîndu-ţi idealul distrus şi din nimic Să-l recladeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut; De poţi risca pe-o carte intreaga ta avere Şi tot ce-ai strîns o viaţă să pierzi intr-un minut Şi-atunci fără a scoate o vorbă de durere Să-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ; De poţi rămîne tu în marea gloată Cu regi tot tu, dar nu străin de ea; Duşman, om drag, răni sa nu te poată; De toţi să-ţi pese dar de nimeni prea; De poţi prin clipa cea neiertatoare Să treci şi s-o întreci gonind mereu; Dacă ajungi să umpli minutul trecător Cu şaizeci de clipe de veşnicii mereu, Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor Şi mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Fiecare om e o poveste care nu seamănă cu niciuna. (Omul, acest necunoscut) © CCC

In stare naturala, omul e lup fata de om. (Homo homini lupus) Thomas Hobbes Hobbes considera că starea naturala este o stare de război a tuturor împotriva tuturor. Pentru că oamenii au aceleași nevoi de satisfacut, in timp ce bunurile materiale sunt limitate, pentru că fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora, se vor naste în mod necesar conflicte sângeroase, care ar putea pune specia umana in pericol. De aceea, intrarea în societate apare ca fiind necesară. Ganditori precum Thomas Hobbes, John Locke, J.-J. Rousseau au imaginat o stare naturala în care oamenii traiau într-adevar astfel, fara a-si reglementa reciproc comportamentele. Asa cum spunea Hobbes, în acea stare a naturii fiecare se afla într-un razboi continuu cu toti ceilalti (bellum omnium contra omnes): urmându-si propriile interese, oamenii nu tineau în nici un fel seama de interesele celorlalti, omul era lup fata de om (homo homini lupus). In acea stare, individul se simtea în nesiguranta; viata si bunurile îi erau amenintate. De aceea, oamenii au consimtit, desi cu pretul renuntarii la unele din drepturile lor, sa formeze o comunitate care sa-i apere de invazia strainilor ori de nedreptãtile unuia împotriva altuia. Oamenii au acceptat un fel de pact ori contract social, de felul: renunt la dreptul meu de a ma conduce singur si autorizez pe acest om sau grup de oameni sa asigure drepturi si obligatii pentru toti, cu conditia ca fiecare alt om sa faca la fel. Astfel a luat nastere statul. © CCC

Pe nedrept se plange omul de faptura lui, cum că fiindu-i neputincioasa si de scurta durata, este pusa mai mult sub carmuirea intamplarii decat a vredniciei lui. Caci dimpotriva, gandindu-te bine, n-ai putea gasi nimic mai maret si mai de seama ca faptura omului si ai vedea ca firii omenesti ii lipseste mai mult straduinta decat vlaga si indelungata vietuire.

Draga imaginatie, ceea ce imi place la tine e faptul ca tu nu ierti nimic.

Este foarte simplist să compari oamenii cu un burete absorbant sau cu un fitil strălucitor; fiecare dintre ei este o imensă armonie, un sine viu care are efect asupra tuturor forțelor care îl înconjoară. © CCC

Fiecare om trebuie sa-si inventeze calea. (Mustele) © CCC

De la om la omul adevărat, trecerea se face prin omul nebun. (Istoria nebuniei în epoca clasică) © CCC sau Drumul de la om la omul adevărat trece prin omul nebun.

A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini.

Frumusetea va fi convulsiva sau nu va fi deloc.

Omul este o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie ganditoare. Nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze pentru ca sa-l striveasca. Un abur, un strop de apa, ajunge ca sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar strivi, omul inca ar fi mai nobil decat cel care-l ucide, fiindca el stie sa moara si isi da seama de avantajul pe care universul il are asupra lui. Pe cand uni­versul nu stie nimic din acestea.

Omul nu este nici inger, nici animal: nenorocirea este ca cine vrea sa devina inger devine animal.

Omul e mai puternic decat destinul si il poate invinge.

Ah! Ce greu e sa fii om!

Fiecare om este odrasla faptelor sale.

Valoarea morala a omului este in raport cu facultatea de a iubi. Zadarnice sunt toate celelalte in afara de iubire.

Omul face rău aşa cum albina face miere.

Sunt omul naturii înainte de a fi cel al societății. (Noua Justine) © CCC