Citate de Dumitru Radu Popescu

Pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai castigat altceva, si pentru fiecare lucru pe care il castigi, pierzi ceva.

Iubirea obligă. Devii dependent de cei ce te iubesc, nu știai? Cu atât mai mult când sunt mici și slabi. Când cineva te face protectorul lui, zeul lui, îți încredințează o datorie sfântă, și nu poți, nu ai voie să te dezici. Să-i înșeli încrederea, să-l trădezi? Iubindu-te, oamenii te constrâng să-i slujești mai mult decât dacă ți-ar porunci - nici asta nu știai? Prin adorație se obține o stăpânire vicleană, cea mai despotică. (Muzeul de ceară)

N-am să mă gândesc acum la asta, îşi zise ea îndârjită, folosind vechiul procedeu. O să înnebunesc dacă mă gândesc că-l pierd. O să mă gândesc mâine. (Pe aripile vântului)

La un moment dat, pentru ca ceva sa functioneze din nou, trebuie sa-ti asumi riscul de a pierde totul. (traducere CCC - Copyright ©2012)

A nu gândi, asta e temelia tiraniei: așa intră ea în casa și în sufletul tău, bazându-se pe acordul tău, pe luciditatea ta, care zici: asta e situația! (Kalman și Tică Dunărințu, despre fascism) (Vânătoarea regală)

Orizontul ni se pare întotdeauna mai departe decât zenitul. (Vânătoarea regală)

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută? Te-ai dus fără păreri de rău? În încăperea-acum tăcută Aud într-una râsul tău.   Cum călătorul, dimineața, Scrutează-al spațiului mister, Dar zarea i-o ascunde ceața, Iar ciocârlia cântă-n cer:   Astfel privirea mea străbate Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi, Iar cântecele mele toate Te cheamă jalnic înapoi! (Celei de departe) Traducere de N. Porsenna

Un om cinstit, corect, nu-şi angajează sentimentele în eternitate... (Cenuşa din ornic)

Daca ti-ai pierdut ziua, recunoaste-o sincer, si n-o sa mai fie pierduta.

Pentru anumite pierderi ar trebui sa existe in inima omului nesecate izvoare de durere. Nu datorita curajului sau tariei judecatii te desprinzi dintr-o adanca mahnire; plangi amarnic si esti profund miscat; dar mai pe urma, esti atat de slab sau atat de nestatornic incat te impaci cu gandul.

Dacă ceva de preț și de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Călătorie în Orient, 1932)

Nu eu i-am pierdut pe atenieni, ci atenienii m-au pierdut pe mine. © CCC

Vulturul nu a pierdut niciodata mai mult timp decat atunci cand a consimtit sa primeasca lectii de la corb. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtam elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost cândva.

Zi pierduta este cea in care nu ai ras. © CCC

Pământul a pierdut, prin mine, doar un pumn de pământ. (Aforisme)

Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai bău! (Regele din Thule) (Traducere de Ștefan Octavian Iosif)

***

A fost în Thule un rege Fidel, iubita sa Murind i-a dat, să-l lege, O cupă de aur, grea. Doar ea-vrăjea simțirea La orice-ospăț întins; Când o sorbea, privirea I se-neca de plâns. Iar când simți că moare, Urmașului i-a dat Cetăți, și plai, și zare; Dar cupa și-a păstrat. La masa lui regală, Cu cavalerii-n jur, Ședea-n străbuna sală Pe-un țărm de mare, sur. Chefliu bătrân, ce zvântă Al vieții ultim jar, De-acolo cupa sfântă O azvârli-n cleștar. Văzu cum cade, zboară, Și soarbe din potop; Și ochii lui secară, N-a mai băut un strop. (Traducere Ștefan Augustin Doinaș)

***

Der König in Thule este o poezie a lui Johann Wolfgang von Goethe, scrisă în 1774. A fost  folosită mai târziu în lucrarea majoră a poetului, Faust (partea a 2-a, rândurile 2759-82). Goethe scrisese deja o poezie în iulie 1774, Geistesgruß, considerată o schiță a poeziei Der König în Thule. Aceasta a fost supusă unor modificări, în special asupra regatului mitic Thule, datorită sfatului lui Johann Gottfried Herder. Se credea că acest loc este cel mai nordic loc în care se aventuraseră marinarii greci antici. Poezia a fost publicată în 1782. Poetul francez Gérard de Nerval a publicat o traducere a poemului lui Goethe în La Bohème galante (1855). Există și alte traduceri ale unor autori francezi, precum cea pusă pe muzică de Charles Gounod în opera sa Faust. Poezia abordează teme ale dragostei și ale morții. Această poezie a avut un mare succes popular și a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori printre care: Franz Schubert a compus un Lied în Re minor în 1816; Friedrich Silcher, 1823; Hector Berlioz, 1829 și 1846; Franz Liszt, 1843 / revizuit în 1856; Robert Schumann, 1849, a compus un cor a cappella, Opus 67, intitulat Der König von Thule; Charles Gounod în opera Faust.

Nu pierdeti timpul cautand obstacole; s-ar putea sa nu existe.

Pierderea lucrurilor frumoase e cea mai nedreaptă. (Cenuşa din ornic)

În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti.  […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.