Iubirea obligă. Devii dependent de cei ce te iubesc, nu știai? Cu atât mai mult când sunt mici și slabi. Când cineva te face protectorul lui, zeul lui, îți încredințează o datorie sfântă, și nu poți, nu ai voie să te dezici. Să-i înșeli încrederea, să-l trădezi? Iubindu-te, oamenii te constrâng să-i slujești mai mult decât dacă ți-ar porunci - nici asta nu știai? Prin adorație se obține o stăpânire vicleană, cea mai despotică.
(Muzeul de ceară)
Pierderea lucrurilor frumoase e cea mai nedreaptă.
(Cenuşa din ornic)
Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi si exprima, iubi si uri, le putem apropia de inima sau le putem respinge...Poezia nu este numai arta, ea este insasi viata, insusi sufletul vietii.
Dintre toate sentimentele de care este capabila inima omului, numai iubirea lui Dumnezeu este aceea prin care omul poate semana intr-un fel cu Dumnezeu.
(Predica despre convertirea Magdalenei)
© CCC
Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare
Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura.
(Elegii)
Sentimentele au o viata a lor, o natura ce decurge din imprejurarile in mijlocul carora s-au nascut; ele pastreaza fizionomia locurilor unde au crescut si pecetea ideilor ce au inraurit asupra dezvoltarii lor.
Un om cinstit, corect, nu-şi angajează sentimentele în eternitate...
(Cenuşa din ornic)
Ca sa se raceasca sentimentul, nu trebuie decat sa vezi cu ochii deschisi pe cel ce iubesti.
A nu gândi, asta e temelia tiraniei: așa intră ea în casa și în sufletul tău, bazându-se pe acordul tău, pe luciditatea ta, care zici: asta e situația!
(Kalman și Tică Dunărințu, despre fascism)
(Vânătoarea regală)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.