O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Si te iubesc cu un fior atat de delicios de pur, incat de fiecare data cand imi imaginez zambetul tau, vocea ta, privirea ta tandra si glumeata mi se pare, chiar daca trebuie sa nu te mai revad, ca imaginea ta draga, aflata in mintea mea, ma va insoti mereu de acum inainte. (Scrisori catre Lou) Scrisori adresate Louisei de Coligny-Châtillon (aflata printre primii aviatori francezi), obiectul iubirii pasionale a lui Guillaume Apollinaire (pe care pictorita Marie Laurencin o respinsese) și care i-a inspirat Poemele pentru Lou. © CCC

Cateodata, numai pierzand pe cei pe care-i iubim, simtim cat ne sunt de dragi.

E cu neputinţă să spui unde încetează mila şi unde în­cepe dragostea, până nu le-ai încercat pe amândouă. (Agentul secret)

Monograma

Motto:

Cernit voi fi mereu, m-auzi,

Singur, după tine-n Paradis.

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III

Astfel vorbesc de tine şi de mine,

Pentru că te iubesc şi în iubire

Ştiu să intru ca o lună plină, de oriîncotro.

Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri

Să-mprăştii flori de iasomie.

Şi sunt în putere, adormit,

Să suflu şi să mi te duc

Prin sclipitoare treceri

Şi ascunse portice ale mării.

Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă “ce” şi “hei”,

În jurul gâtului, în radă,

Mereu noi doi, lumina şi cu umbra,

Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie,

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle.

Iar sus, în casa cu cercei de viţă,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,

Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte.

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu,

Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă –

Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt,

Atâta roua din cer, atât tăcerea,

Marea jur împrejur împărţită,

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică,

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereţi, tavan, duşumea.

Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe,

Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii.

Şi-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de mine şi de tine.

IV Devreme e încă, în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit.

Precum berbecele care aleargă pe cer sălbaticit

Şi stinge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Şi te iubesc, m-auzi?

Te ţin şi te port şi te-nveşmânt

În straiul alb al Ofeliei, m-auzi,

Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi?

Vă ţineţi în potop de mână, uzi.

Enormele liane şi apele vulcanilor,

Va veni ziua, m-auzi, să ne-ngroape,

Iar miile de ani ce vor trece pe urmă,

În sclipitoarele roci ce ne vor preface,

Asupra-le sticlească nemila, m-auzi, a oamenilor

Şi-n mii de ţăndări să ne zvârle, în ape una după alta.

Amarul meu pietriş îl prenumăr, m-auzi?

Iar timpul…

Nu mă mai duc nicăieri, m-auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi?

Această floare a furtunii şi, m-auzi, a iubirii

Odată pentru totdeauna am cules-o.

Nu-i cu putinţă astfel să înflorească

Pe alt pământ, pe altă stea,

Nu mai este ţărâna, nu mai este văzduhul de noi atins acelaşi.

Şi nici un grădinar n-a norocit într-acele vremi,

Dintru atâta crivăţ şi dintre-atâtea ierni

Să scuture o floare,

Ci numai noi doi, în mijlocul mării,

Din însăşi voinţa iubirii,

Ivit-am o insulă întreagă,

Plină cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbeşte în ape, cine plânge, auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă, auzi?

Eu sunt cel care plânge, tot eu cel care strigă, m-auzi?

Te iubesc, te iubesc,

M-auzi?

(Traducere de Victor Ivanovici)

(variantă a părților III și IV)

Dragostea este cea mai puternică forţă pe care o posedă lumea, şi totuşi este Măreţia unui drum care duce către necunoscut.

Societatea devine infern de indata ce vrem sa facem din ea un paradis. © CCC

E-atâta frig în mine, încât îmi zic, ca o livadă toamna: «Oare n-am visat c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a întâmplat?»   Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu de ramuri frânte, frunze putrede şi spini, sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu, ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.   Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare, şi-a scuturat petalele pe jos, şi dorul, fructul ei cel veninos, se coace-acuma liniştit la soare.   (Toamna)

Dragostea este scopul final al istoriei lumii, este Amin-ul universului.

Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume... (Micul Print)

A imbatrani frumos: a castiga in transparenta ceea ce se pierde in culoare. © CCC

Singurul mijloc prin care, intr-o clipa, intreaga fiinta a omului poate fi redesteptata, este iubirea.

Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti, Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…

M-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama deodată că iubisem toată viaţa mea această femeie! (Maestrul și Margareta)

Daca iti place o floare, nu o culege. Pentru ca, daca o culegi, ea moare si inceteaza sa mai fie ceea ce iti place. Deci, daca iti place o floare, las-o sa traiasca. Iubirea nu inseamna posesiune. Iubirea inseamna apreciere. © CCC

A se ignora este, uneori, mai bine decat a se cunoaste.

S'ignorer vaut mieux parfois que se connaître.

Dusmanul iubirii nu e niciodata in exteriorul nostru, nu e un barbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseste in noi insine.

Dovada cea mai sigura a unei iubiri adevarate este sa devii cu totul altfel decat erai si sa nu mai ai nici ambitii, nici placeri, dupa ce ai fost toata viata robit lor.

A nu te simti fericit decat prin comparatie, inseamna sa te condamni sa nu fii niciodata fericit cu adevarat, pentru ca intotdeauna trebuie sa lupti pentru a ajunge sau a depasi pe cineva. © CCC

Dacă dragostea îi face inteligenți pe proști, uneori îi face foarte proști pe cei inteligenți. © CCC