Mi-a plăcut totdeauna să mă uit la tablouri, și am făcut critici pentru tablouri, am făcut un studiu la televiziune despre Vermeer și alți pictori olandezi, am un studiu, un eseu critic despre Brâncuși, am prezentat pe Miró și pe alții. Dar nu eram în secretele lor, și nu știam, și nici nu mă gândeam cum să fac ca să le pătrund secretele, dar cum spuneam, adineaori am avut un gust pronunțat pentru pictură, cu atât mai pronunțat pentru pictură pentru că nu am cunoștință muzicală suficientă și muzica, oricât de paradoxal s-ar părea ce zic, e aproape de tăcere, e arta cea mai aproape de tăcere. Și pictura e și mai aproape de tăcere, fiindcă este tăcerea însăși, dar nu totdeauna.
De pildă, am fost la Amsterdam într-un muzeu și în sala de jos erau tablouri aproape monocrome, traversate de o linie subțire roșie, sau neagră, în relief. Și n-am priceput. Și când m-am urcat la primul etaj și-am văzut pe Rubens m-am înspăimântat. Ce gălăgie, ce gălăgie nemaipomenită! Deci și pictura poate să fie gălăgioasă. Când m-am dat jos, și-am văzut acei pictori care făceau pictură-tăcere, atunci am înțeles pictura lor și valoarea tăcerii în pictură. Pentru tăcere am ales pictura.
Competenţa fără autoritate este la fel de neputincioasa ca si autoritatea fără competentă.
La compétence sans autorité est aussi impuissante que l'autorité sans compétence. (Hier et demain)
© CCC
A dori sa apartii timpului tau, inseamna sa fii deja depasit.
(Note si contranote)
© CCC
Adevarul este in imaginatie.
© CCC
Trebuie sa scrii pentru tine, numai asa vei putea ajunge la ceilalti.
(Note si contranote)
© CCC
Oamenii de știință atomiști deveniseră oameni importanți. Aceasta a fost prima lor descoperire când s-au întors din laboratoarele lor în fața lumii întregi. Înainte de război trebuia să fim complet ignoranți în privința lumii și lipsiți de experiență în modurile ei de acțiune. Dar acum suntem considerați autoritățile supreme în toate subiectele posibile, de la ciorapi de nailon până la ce e mai bun pentru organizarea internațională.
(Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomiști)
© CCC
Luati un cerc, mangaiati-l, si acesta va deveni un cerc vicios!
(Cantareata cheala)
© CCC
Adevărul trăieşte numai într-un suflet deschis, iar autoritatea, doar pe buzele curate.
Mult am gresi daca am crede ca autoritatea se stabileste mai curand prin violenta decat prin afectiune.