În ochii tăi mă vindec
Şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
De cald
Sau noaptea, poate,
Numai de urât...
Eu nu te-ntreb
De unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
Şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
Cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
Cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
Pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.
(Reflex)
Puţinătatea spiritului naşte monştri.
Decenţa, ca respect al demnităţii umane, se manifestă prin politeţe, adică prin tot ceea ce instituie o distanţă convenabilă în relaţiile dintre oameni şi evită atât "punerea sufletului pe masă", cât şi familiaritatea lăbărţată.
(Luminile şi umbrele sufletului)