Daca te ridici pe umerii altuia, ii privesti de sus pe fratii tai, si de vreme ce ii socotesti inferiori, esti, prin forta lucrurilor, nedrept fata de ei.
Ceea ce e socotit de unii gresit poate fi vazut de altii ca o virtute.
Nu te teme de clipa, asa canta glasul eternitatii.
Uneori iti trebuie timp ca sa te lamuresti chiar asupra propriilor tale sentimente.
Frumusetea nu se masoara prin volum. O singura floare face sa se vada un pom mare; o singura stea da armonie intregului cer intunecat.
Un om devine mai respectabil pe masura ce-i este rusine de mai multe lucruri.
Nu exista prilej mai minunat pentru daruire decat sa poti da, zi de zi, tot ce ai mai bun si mai adevarat unei fiinte cu sufletul deschis.
Prefer sa fiu nepoliticos decat banal.
Nu vreau sa mă rog pentru a fi la adapost de pericole, ci pentru a le putea face faţă.
Lectia cea mai insemnata pe care omul o poate invata de la viata nu este ca durerea nu exista pe lume, dar ca depinde de noi s-o folosim si sa o putem transforma in bucurie.
Stelele nu se tem ca ar putea fi luate drept licurici.
Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.
Omul este un copil; darul sau cel mai inalt este darul cresterii.
Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.
Dacă Socrate ar intra în cameră, toţi ne-am ridica în picioare ca să-i dăm cinste, dar dacă ar intra Isus Hristos, i-am cădea cu toţii la picioare.
Nu-i voi condamna niciodata pe cei ce sunt gata sa accepte o suferinta ce decurge din propriile lor actiuni.
Cand vocea linistii imi atinge cuvintele,
O cunosc si astfel ma cunosc pe mine.
A accepta nu inseamna a recunoaste.
(Pe patru voci)
Viaţa este un dar pe care îl merităm numai atunci când îl dăruim.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.