Sa te faci iubit din mila, cand dragostea se naste din admiratie, e o idee mult prea demna de mila.
Iubim intotdeauna pe cei care ne admira; dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram.
E greu sa admiri ceva fara o oarecare doza de iluzii, iar cei care inteleg o capodopera o creeaza in ei insisi, inca o data. Aceleasi opere se rasfrang in chip deosebit in sufletele care le contempla. Fiecare generatie omeneasca cauta o emotie noua in fata operelor batranilor maestri.
In jurul oamenilor mari in puteri si mari in egoism gasim adesea o specie de oameni pe care nu admiratia sau entuziasmul ii apropie de cei tari, ci placerea de a fi mijloace in mana acelora. Credeti-ma: exista sclavi din fire.
Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia – si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil…
Nu toti admira si gusta aceleasi lucruri.
Non omnes eadem mirantur amantque.
(Horatius, Epistulae)
Nu exista adevar oricat de usor credibil, care sa nu fi parut mai intai de necrezut, nici vreun lucru oricat de mare sau de uimitor, pentru care admiratia noastra sa nu scada treptat.
Invidia poate fi indurata cand izvoraste din admiratia trezita de talent…dar exista oare nenorocire mai mare decat aceea de a trai acolo unde superioritatea starneste invidie si entuziasm?
Cei care nutresc pareri bune despre un om, inainte de a-l cunoaste bine, obisnuiesc o bucata de vreme sa-i ia greselile si lipsurile drept virtuti si talente.