Viata este acea miscare misterioasa care, pe caile ocolite ale tot ceea ce se intampla, ma transforma neincetat in mine insumi.
Căile care duc la artă sunt pline de spini, dar pe ele poţi culege şi flori frumoase.
Nici un fel de raţiune nu e în stare să arate omului calea, dacă el nu vrea să o vadă.
Să mergi pe calea vieţii înseamnă să învingi permanent nu doar obstacolele exterioare, dar şi formele vechi ale conştiinţei noastre pentru a renaşte şi a ajunge la o treaptă mai înaltă. Aceasta este calea omului spre maturitate.
Când te pierzi în valul vieţii
Trist la ţărm doar eu rămân:
Braţe fără de nădejde,
Navă fără de stăpân.
*
Cum se turbură izvorul
Când din el drumeţul bea,
Astfel mă înfioră dorul
Când răsari în calea mea.
*
Tu eşti aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te mişti, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.
*
Eu sunt trubadurul. Lira
Este sufletul din tine,
Am să cânt din al tău suflet
Să fac lumea să suspine.
(Catrene)
Întrebam aseară luna gânditoare:
– Dacă prin poiene a rămas o floare
Neculeasă încă pentru draga mea, –
Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,
Raza ta sfioasă printre crengi străbate
De-mi încurcă paşii luminoase fire,
Deşteptând în cale câte-o amintire, –
Dacă până-n ziuă visurile trec
Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…
– Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,
Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.
Şi-ntrebai lumina sufletului meu:
– Dacă fără dânsa timpul trece greu,
Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,
Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, –
Pentru ce, când toate lacrimile trec
Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…
Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii,
Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.
Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:
– Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,
Singură-n tăcere, tu eşti vinovată
Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.
Când stelele nopţii farmec nu mai au
Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…
Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)
– Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.
(Şoaptele nopţii)
Nu exista nicio cale de a deveni mai bun daca nu ai devenit in prealabil mai fericit.