Pentru inimile care au suferit multa vreme, bucuria e asemanatoare cu roua pentru pamanturile parjolite de soare; inima si pamantul sorb ploaia aceasta binefacatoare care cade peste ele, iar dinafara nu se vede nimic.
Bucuria pe care o daruim altora, departe de a se micsora… se rasfrange, se intoarce spre noi si mai vie.
Bucuria si tristetea ajunse la culme au efecte asemanatoare; si cand unul sau altul din aceste simtaminte ne surprinde pe neasteptate, ne cufunda intr-o groaznica tulburare, incat ne face, uneori sa ne pierdem pana si judecata.
Bucuria constituie starea de spirit normala a omului. Cu cat dezvoltarea intelectuala si morala a omului este mai ridicata, cu atat omul e mai liber si viata ii da mai multa satisfactie.
Scopul ultim pentru care merita a fi dorite toate lucrurile (fie ca avem in vedere binele nostru propriu sau acel al altora) este o existenta lipsita, cat e cu putinta, de durere si bogata, cat se poate mai mult, in bucurii.