Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.

Și totuși tu-mi șoptești: “Mi-așa de dor de tine!”

(Dorul)

Visând, întrezărim prin doruri –

latente-n pulberi aurii –

păduri ce ar putea să fie

şi niciodată nu vor fi.

(Risipei se dedă florarul)

Ne-om aminti cândva târziu

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

 

De pe stamine de alun,

din plopii albi, se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă Florarul.

 

Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuieşte-n aur fin.

Pe umeri cade-ne şi-n gene.

 

Ne cade-n gură când vorbim,

şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.

Şi nu ştim ce păreri de rău

ne tulbură, pieziş, avântul.

 

Ne-om aminti cândva târziu

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

 

Visând, întrezărim prin doruri –

latente-n pulberi aurii –

păduri ce ar putea să fie

şi niciodată nu vor fi.

(Risipei se dedă florarul)

Eu nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi –

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?

(Vei plânge mult ori vei zâmbi?)

Viori sunt femeile,

tremur în palme răsfrânt.

Le slăvesc şi le cânt

pentru sfârşitul de drum

ce-l au pe pământ.

Lemn moale, lemn sfânt!

Viori sunt femeile,

vibraţie fără cuvânt,

viori aprinse subt arc

în flăcări şi fum.

(Viori aprinse, femeile)

Femeie,

ce mare porti in inima si cine esti?

Mai canta-mi inc-o data dorul tau,

sa te ascult,

si clipele sa-mi para niste muguri plini,

din care infloresc aievea – vesnicii.

(Dorul)

Când hoinărind, alăturea,

noi mână-n mână ne găsim

cu ochii la aceeaşi stea –

mai e nevoie de destin?

(Strofe de-a lungul anilor)

Când prin oraş calci lin pe străzi

sămânţa ulmilor, şi-n mers

în adevăruri limpezi crezi –

mai e nevoie de vreun vers?

 

Când muşchiul de pădure mult

ne-alină-n vară verde dor

şi glasul picurat ţi-ascult –

mai e nevoie de-un izvor?

 

Când în bătaia vântului

mlădie umbli pe colnic,

pe-ntinderea pământului

mai e nevoie de vreun spic?

 

Când între lipsă şi prisos

ne bucurăm de câte sunt

şi cântă pe subt glii un os –

mai e nevoie de cuvânt?

 

Când îţi ghicesc arzândul lut

cum altul de Tanagra nu-i,

din miazănoapte până-n sud

mai e nevoie de statui?

 

Când hoinărind, alăturea,

noi mână-n mână ne găsim

cu ochii la aceeaşi stea –

mai e nevoie de destin?

(Strofe de-a lungul anilor)

Setos iți beau mireasma și-ți cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi în suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.

Si totusi tu-mi soptesti: “Mi-asa de dor de tine!”

Asa de tainic tu mi-o spui si dornic,

parc-as fi pribeag pe-un alt pamânt.

 

Femeie, ce mare porti în inima si cine esti?

Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,

sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini,

din care infloresc aievea – vesnicii.

(Dorul)

A cunoaște. A iubi.

Încă-odată, iar si iară,

a cunoaște-nseamnă iarna,

a iubi e primăvară.

 

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

 

A cunoaste. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamna?

A cunoaste – ce-nseamna?

A iubi – de ce ti-e teama

printre flori si-n mare iarba?

 

Printre flori si-n mare iarba,

patima fara pacate

ne rastoarna-n infinit

cu rumoare si ardoare

de albine rencarnate.

 

Înc-odata, iar si iara

a iubi e primăvară.

(Primăvara)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.