Acesta este unul din marile secrete ale vietii – de a vindeca sufletul prin simturi si simturile prin suflet.
Rasul nu-i deloc inceputul rau al unei prietenii, si este si cel mai bun sfarsit al ei.
Iubirea este ochiul bun, este ochiul îngăduitor.
Iubirea este capacitatea de a te abține.
Iubirea este îngăduința.
Iubirea este să faci binele.
Iubirea este îngăduința, privirea bună, dorința de a face binele și bucuria de a fi viu.
A fi bun este totul. A fi viu este paradisul.
(Anii urii)
Poporul român este imprevizibil: trece de la grația supremă la servitutea voluntară în câteva ore.
Filosofia este o răsucire a sufletului de la o zi întunecată ca noaptea, către ziua cea adevărată, o ascensiune şi o revenire către ceea ce este.
(Republica)
Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.
De mă iubeşti, iubirea ta să fie
Numai de dragul dragostei. Nu spune:
“Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune
În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie
Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie
Şi-mi dărui atâtea clipe bune!”
Iubitule, din asta nu rămâne
Nimic nevătămat şi se sfâşie
Uşor, iubirea astfel însăilată.
Nici pentru milă-n stare să-nsenine
Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată
De tine, uit de plâns, te pierd pe tine.
Iubeşte-mă pentru iubirea toată
Şi-n veşnicie dragostea-ţi va ţine.
(Sonetul 14, Sonnet XIV)
Iubitul meu, ce către zări senine
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)
traducere de Paul Abucean