Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.
Paradisul lui Dante, aceasta sublima expresie a idealului, acest albastru vesnic nu se gaseste decat in suflet.
Adevaratele femei sunt acelea a caror prezenta te face sa uiti de probleme, idei, nelinisti universale si chinuri metafizice.
Femeile se apara atacand, iar atacurile lor sunt facute din capitulari stranii si bruste.
Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele; cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.
Dumnezeu se identifică cu natura. (Deus sive Natura)
Baruch Spinoza
Prin această formulă, pentru care a fost excomunicat din sinagoga, Spinoza afirmă ideea unei substanțe infinite. Dumnezeu se identifică cu natura și deci nu este un creator ontologic separat de lume. Spinoza se opune ideii unui Dumnezeu antropomorf, acționând conform scopurilor sale. S-a concluzionat (greșit) ateismul lui Spinoza, pentru ca, in realitate, acesta este panteist, identificand divinitatea cu întreaga natură.
***
Panteism: concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură.
Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica)
“Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii”
Baruch Spinoza
Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții.
Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca.
Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime.
Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea problemei răului numai la lumea omului, natura fiind nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.