Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji,
De sfarmi aceasta lume in ruine,
cealalta poate sa se nasca dupa mine.
Din ast pamant imi izvoraste bucuria
si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta.
De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta,
intample-se atunci orice, urmeze nefiinta,
nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire,
daca si-n celelalte sfere
exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.
Moartea, oricum ai privi-o, e o tagada, o injurie a inteligentei, nobila mireasma a pamantului ganditor.
Nu cunosc un mai puternic legamant intre doua suflete pe pamant – ca taina aceluiasi pacat.
E cu putinta oare sa concepem virtutea fara vicii, iubirea fara uratenie… Suprimati un viciu si virtutea corespunzatoare va disparea cu dansul.
Este in puterea noastra sa nu acceptam viciile; dar sa le prescriem o limita odata ce le-am acceptat, aceasta nu mai e in puterea nimanui.
Virtutile exagerate devin aproape vicii. Sentimentele cele mai vrednice, daca le exagerezi, ajung sa fie blamate.