Niciodata nu trebuie sa-ti aduci dusmanul la deznadejde, pentru ca la asemenea cumpana, nevoia ii multiplica puterile si mareste barbatia ce pana atunci pregetase si sovaise, si nu-i alt remediu mai potrivit pentru niste oameni nauciti si zdrobiti decat sa nu mai traga nadejde. Cate victorii n-au fost smulse de biruinti din mainile biruitorilor, cand acestia nu s-au oprit unde se cuvine.
Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?
Natura, care a stabilit diferitele grade de putere si de slabiciune printre oameni, a egalat adesea slabiciunea cu forta, prin disperare.
De indata ce un lucru s-a intamplat, nici nu ne mai gandim ca s-ar fi putut sa nu se intample… sau ca ar fi putut fi cu totul altfel.
Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.
Nadejdea si teama sunt nedespartite; nu exista teama fara nadejde si nadejde fara teama…nu suntem niciodata atat de nefericiti pe cat credem, nici atat de fericiti pe cat sperasem…Speranta, mincinoasa cum este, are cel putin avantajul de a ne duce la capatul vietii pe un drum placut.
Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.