Timpul nemarginit nu este decat una din infatisarile infinitului. Fericiti aceia care n-au ametit aplecandu-se peste abisul lui.
Infinitul nu este intotdeauna o intindere nesfarsita, cum isi imagineaza naivii. Infinitul este pur si simplu o viziune, chiar si asupra infinitului.
Prin ce difera visul de realitate, in infinitul timpului si al spatiului? Prin nimic. Nimic, in afara de faptul ca visul este numai al nostru, iar realitatea este si a celorlalti. Si cu cat este mai mult a altora, cu atat mai mult este realitate.
Obiectivitatea aprecierii este direct proportionala cu distanta fata de obiectul apreciat. Cu cat te afli mai departe de obiect, cu atat esti mai aproape de adevar.
Doamne, cat de scump se plateste cuvantul frumos cizelat si cata durere intunecata ascunde suprafata lui stralucitoare!
Avea de toate si totusi nu era fericit. Pe buna dreptate: pentru ca nu stia ca este fericit. Si esenta vietii nu este sa “fii”, ci sa stii ca “esti” fericit.
A pretui iubirea pe temeiul eticii si al logicii este ca si cum ai judeca o opera de arta prin canoanele logice sau un rationament logic pe baza unor criterii etice.
Toti stiu ca legaturile de dragoste sunt guvernate de factori necontrolabili, pe care, de obicei, nici o terta persoana nu-i poate intelege. Si totusi, judeca aceste legaturi cu o duritate inumana, pe baza unor considerente exterioare, care n-au nici o tangenta cu esenta unei legaturi de dragoste.
Iubirea este o valoare absoluta, autonoma. Acest lucru este uitat de tertele persoane, atata timp cat sunt terte.
Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.
Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.