Vreau inima-mi să se-nsenine –
Să-mprăștii visele în vânt?
Dar la răscruce nu știu cine
Mi-așteaptă ultimul cuvânt…
Se-nvăpăiază umbre mute,
E-aproape visul de sfârșit.
El capu-ntre genunchi și-ascunde,
De mine chipul și-a ferit
Dar într-o infinită oră,
Când nico lege nu va fi,
El, nelegitimă fantomă,
Printre oglinzi va rătăci.
Și-atunci, în casa mea pustie,
Un fel de chip va fi sosit.
Și voi vedea-n oglindă, vie,
Figura noului venit.
(Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)
Viseaza ca si cum ai trai vesnic. Traieste ca si cum ar trebui sa mori azi.
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Doamne, cat de scump se plateste cuvantul frumos cizelat si cata durere intunecata ascunde suprafata lui stralucitoare!
Cum ar fi sa ne trezim in visele altor oameni si sa le schimbam, si cum ar fi sa avem curajul sa ii invitam in ale noastre? Cum ar fi daca intreaga lume ar deveni un singur vis in stare de trezie?
Cand il ascult pe Beethoven, imi spun ca omul este mai mare decat zeii. Cand il ascult pe Mozart, imi spun ca zeii umanizati sunt mai mari decat omul. Iar cand il ascult pe Bach, imi spun: zeii si nimic mai mult!
Când sufletul visează, el este şi scenă şi actor şi public. *
Realul e intotdeauna la locul lui.
Un vis lasa intotdeauna o impresie de grandoare si absolut. Aceasta provine din faptul ca in vis nu exista amanunte banale, ci, ca intr-o opera de arta, totul este calculat in vederea unui efect.