Citate de Constantin Tsatsos

Omul de cultura este copilul durerii. Tot ce are mai frumos in el s-a nascut cu durere, din durere. La radacina fiecareia din ideile sale se gasesteo rana. Fie ca si-a consacrat viata stiintei, fie artei, si una si alta ii amintesc de rana care a insemnat inceputul rodniciei.

De carte trebuie sa te apropii ca de o iubita. Nu trebuie s-o citesti decat atunci cand ti-e dor de ea. Cititul in momente nepotrivite este infructuos. De aceea, daca prin natura sa cititorul este instabil, trebuie sa citeasca mai multe carti deodata. Pe fiecare la timpul sau. Sa fie poligam. Nimic nu te reconforteaza mai mult, dupa o munca intelectuala intensa, decat o alta munca intelectuala intensa.

Unii oameni nu pun nici o frontieră visurilor lor; aceasta se numește libertate. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Cel mai greu lucru pentru mine e sa cred in propria realitate. Mereu sunt nedumerit de mine insumi si nu inteleg prea bine, cand ma privesc actionand, cum cel pe care-l vad actionand este si cel care priveste, si cel care se mira, si se indoieste ca ar putea fi actor si spectator in acelasi timp.

Visul unei umbre şi umbra unui vis.

Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă, este pentru că urmăresc fără odihnă un vis.

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Prin ce difera visul de realitate, in infinitul timpului si al spatiului? Prin nimic. Nimic, in afara de faptul ca visul este numai al nostru, iar realitatea este si a celorlalti. Si cu cat este mai mult a altora, cu atat mai mult este realitate.

Visul fiecărei femei este să fie visul unui bărbat.

Toti stiu ca legaturile de dragoste sunt guvernate de factori necontrolabili, pe care, de obicei, nici o terta persoana nu-i poate intelege. Si totusi, judeca aceste legaturi cu o duritate inumana, pe baza unor considerente exterioare, care n-au nici o tangenta cu esenta unei legaturi de dragoste. Iubirea este o valoare absoluta, autonoma. Acest lucru este uitat de tertele persoane, atata timp cat sunt terte.

Sa visezi si sa intelegi ca un artist.

Pentru a realiza ceva cu adevărat extraordinar, începe prin a-l visa. Apoi, trezește-te calm și mergi drept la capătul visului tău, fără a te lăsa descurajat vreodată. © CCC

Infinitul nu este intotdeauna o intindere nesfarsita, cum isi imagineaza naivii. Infinitul este pur si simplu o viziune, chiar si asupra infinitului.

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut când părul ce pe frunte ţi-a căzut, când buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tânără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară de primăvară, când va fi şi lună, va trece prin grădină-o zână bună, făcându-mă femeie să fiu iară. Atuncea sprijinindu-mi de pervaz genuchiul ud de frunze şi pământ, cu părul încă doldora de vânt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină (uitând de-atâta vreme să vorbesc), cu câte-un cuib în fiecare mână întinsă, aş începe să zâmbesc. (Vis vegetal)

Avea de toate si totusi nu era fericit. Pe buna dreptate: pentru ca nu stia ca este fericit. Si esenta vietii nu este sa “fii”, ci sa stii ca “esti” fericit.

Când sufletul visează, el este şi scenă şi actor şi public. *

Imaginarul si realul sunt cele doua spatii ale vietii.

Un vis adânc şi straniu adeseori revine: E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată, Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată, Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine. Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine. Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată? Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată, Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume. Privirea-i, o privire de statuie îmi pare, Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume A vocilor iubite, tăcute-n depărtare. (Visul meu obișnuit) (trad. George Pruteanu)

Cand il ascult pe Beethoven, imi spun ca omul este mai mare decat zeii. Cand il ascult pe Mozart, imi spun ca zeii umanizati sunt mai mari decat omul. Iar cand il ascult pe Bach, imi spun: zeii si nimic mai mult!