Citate de Constantin Tsatsos

Cum ar fi sa ne trezim in visele altor oameni si sa le schimbam, si cum ar fi sa avem curajul sa ii invitam in ale noastre? Cum ar fi daca intreaga lume ar deveni un singur vis in stare de trezie?

Sa visezi si sa intelegi ca un artist.

Visele tale te fac stapan pe neantul de dincolo de spatii si de timp.

Visele neîmplinite sunt ca păsările cu aripile frânte. © CCC

Prin ce difera visul de realitate, in infinitul timpului si al spatiului? Prin nimic. Nimic, in afara de faptul ca visul este numai al nostru, iar realitatea este si a celorlalti. Si cu cat este mai mult a altora, cu atat mai mult este realitate.

Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.

Unii oameni nu pun nici o frontieră visurilor lor; aceasta se numește libertate. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Rasa umana nu poate suporta doze prea mari de realitate.

Pentru a realiza ceva cu adevărat extraordinar, începe prin a-l visa. Apoi, trezește-te calm și mergi drept la capătul visului tău, fără a te lăsa descurajat vreodată. © CCC

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut când părul ce pe frunte ţi-a căzut, când buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tânără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară de primăvară, când va fi şi lună, va trece prin grădină-o zână bună, făcându-mă femeie să fiu iară. Atuncea sprijinindu-mi de pervaz genuchiul ud de frunze şi pământ, cu părul încă doldora de vânt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină (uitând de-atâta vreme să vorbesc), cu câte-un cuib în fiecare mână întinsă, aş începe să zâmbesc. (Vis vegetal)

Ține, dacă vrei, această punguță de vise, dezleagă șnurul și ele te vor învălui. © CCC

Visul este o rascruce interioara unde rasuna tot zbuciumul vietii.

Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Realul e intotdeauna la locul lui.

Fetele sunt ireale, se plimba ca niste ingeri pe curcubeul visurilor noastre. (Memoriile unui tanar ticnit) © CCC

Imaginatia inseamna profunzime. Niciuna din facultatile spiritului nu patrunde si nu sapa mai adanc decat imaginatia. Daca le-ar fi dat ochilor nostri adevarati sa vada in constiinta altuia, am judeca mai sigur pe cineva dupa ceea ce viseaza decat dupa ceea ce gandeste. Himerele ni se aseamana mai mult ca orice. Fiecare viseaza necunoscutul si imposibilul in felul sau.

Viseaza ca si cum ai trai vesnic. Traieste ca si cum ar trebui sa mori azi. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Un vis adânc şi straniu adeseori revine: E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată, Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată, Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine. Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine. Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată? Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată, Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume. Privirea-i, o privire de statuie îmi pare, Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume A vocilor iubite, tăcute-n depărtare. (Visul meu obișnuit) (trad. George Pruteanu)

Ceea ce nu se afla in strada este fals, mijlocit, altfel spus, literatura.