Iubim cu mai multa putere pe cel caruia ii dam, decat pe cel de la care primim.
Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.
De carte trebuie sa te apropii ca de o iubita. Nu trebuie s-o citesti decat atunci cand ti-e dor de ea. Cititul in momente nepotrivite este infructuos. De aceea, daca prin natura sa cititorul este instabil, trebuie sa citeasca mai multe carti deodata. Pe fiecare la timpul sau. Sa fie poligam. Nimic nu te reconforteaza mai mult, dupa o munca intelectuala intensa, decat o alta munca intelectuala intensa.
Omul de cultura este copilul durerii. Tot ce are mai frumos in el s-a nascut cu durere, din durere. La radacina fiecareia din ideile sale se gasesteo rana.
Fie ca si-a consacrat viata stiintei, fie artei, si una si alta ii amintesc de rana care a insemnat inceputul rodniciei.
Timpul nemarginit nu este decat una din infatisarile infinitului. Fericiti aceia care n-au ametit aplecandu-se peste abisul lui.
Infinitul nu este intotdeauna o intindere nesfarsita, cum isi imagineaza naivii. Infinitul este pur si simplu o viziune, chiar si asupra infinitului.
Prin ce difera visul de realitate, in infinitul timpului si al spatiului? Prin nimic. Nimic, in afara de faptul ca visul este numai al nostru, iar realitatea este si a celorlalti. Si cu cat este mai mult a altora, cu atat mai mult este realitate.
Obiectivitatea aprecierii este direct proportionala cu distanta fata de obiectul apreciat. Cu cat te afli mai departe de obiect, cu atat esti mai aproape de adevar.
Doamne, cat de scump se plateste cuvantul frumos cizelat si cata durere intunecata ascunde suprafata lui stralucitoare!
Avea de toate si totusi nu era fericit. Pe buna dreptate: pentru ca nu stia ca este fericit. Si esenta vietii nu este sa “fii”, ci sa stii ca “esti” fericit.