Citate de Constantin Tsatsos

Doamne, cat de scump se plateste cuvantul frumos cizelat si cata durere intunecata ascunde suprafata lui stralucitoare!

Omul de cultura este copilul durerii. Tot ce are mai frumos in el s-a nascut cu durere, din durere. La radacina fiecareia din ideile sale se gasesteo rana. Fie ca si-a consacrat viata stiintei, fie artei, si una si alta ii amintesc de rana care a insemnat inceputul rodniciei.

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Iubim cu mai multa putere pe cel caruia ii dam, decat pe cel de la care primim.

Infinitul nu este intotdeauna o intindere nesfarsita, cum isi imagineaza naivii. Infinitul este pur si simplu o viziune, chiar si asupra infinitului.

Avea de toate si totusi nu era fericit. Pe buna dreptate: pentru ca nu stia ca este fericit. Si esenta vietii nu este sa “fii”, ci sa stii ca “esti” fericit.

Timpul nemarginit nu este decat una din infatisarile infinitului. Fericiti aceia care n-au ametit aplecandu-se peste abisul lui.

Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.

De carte trebuie sa te apropii ca de o iubita. Nu trebuie s-o citesti decat atunci cand ti-e dor de ea. Cititul in momente nepotrivite este infructuos. De aceea, daca prin natura sa cititorul este instabil, trebuie sa citeasca mai multe carti deodata. Pe fiecare la timpul sau. Sa fie poligam. Nimic nu te reconforteaza mai mult, dupa o munca intelectuala intensa, decat o alta munca intelectuala intensa.

Numai finitul este cel care aduce greseli si suferinta. Infinitul rezida in calm zambitor.

Toti stiu ca legaturile de dragoste sunt guvernate de factori necontrolabili, pe care, de obicei, nici o terta persoana nu-i poate intelege. Si totusi, judeca aceste legaturi cu o duritate inumana, pe baza unor considerente exterioare, care n-au nici o tangenta cu esenta unei legaturi de dragoste. Iubirea este o valoare absoluta, autonoma. Acest lucru este uitat de tertele persoane, atata timp cat sunt terte.

Omul, cu toate că el însuși este muritor, nu-și poate reprezenta nici sfârșitul spațiului, nici sfârșitul timpului, nici sfârșitul istoriei, nici sfârșitul unui popor, ci trăiește mereu într-o infinitudine iluzorie. (Cartea râsului și a uitării) © CCC

A pretui iubirea pe temeiul eticii si al logicii este ca si cum ai judeca o opera de arta prin canoanele logice sau un rationament logic pe baza unor criterii etice.

Cand il ascult pe Beethoven, imi spun ca omul este mai mare decat zeii. Cand il ascult pe Mozart, imi spun ca zeii umanizati sunt mai mari decat omul. Iar cand il ascult pe Bach, imi spun: zeii si nimic mai mult!

Prin ce difera visul de realitate, in infinitul timpului si al spatiului? Prin nimic. Nimic, in afara de faptul ca visul este numai al nostru, iar realitatea este si a celorlalti. Si cu cat este mai mult a altora, cu atat mai mult este realitate.

Intoarceti-va, intoarceti-va la infinit, doar el este suficient de mare pentru om. Nici calea ferata, nici lungul cos al locomotivei cu abur, nici orice altă inventie nu vor mari pamantul cu un centimetru. (A 45-a Conferinta de la Notre-Dame) © CCC