Citate de Constantin Tsatsos

Nu iubim in masura in care posedam, ci in masura in care asteptam. © CCC

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?

Sa te faci iubit din mila, cand dragostea se naste din admiratie, e o idee mult prea demna de mila.

Fericirea în dragoste este o stare normală. (În căutarea timpului pierdut)

A iubi înseamnă a fugi din lumea ta în lumea altuia. (Somnambulii) © CCC

Atunci cand flacara iubirii se stinge, ori o aprinzi din nou, ori o lasi balta. Iubirea nu se pastreaza la gheata!

In teorie, iti poti iubi aproapele chiar de departe: de aproape este ca si imposibil.

As vrea sa rechem in mine starea aceea de fericire nelamurita, de euforie pura, de entuziasm deznadajduit, care preludeaza o mare iubire. O iubire nemotivata, fara obiect sau avand drept tel viata in sine, setea nepotolita de trairi, nostalgia fiorului aventurii.

Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit. (Prada neantului) © CC

Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit… M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele, şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit! M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”   Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. (Cântarea cântărilor)

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam. Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă – Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine? Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare. Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă. Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni. Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o.... Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci. Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc. Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur, Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

(În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri)

Era îndrăgostit până peste cap de o tânără la fel de aproape ca mâna lui și la fel de îndepărtată ca o stea, iar pentru moment era suficient să fie acolo unde era ea. (Aripile războiului) © CCC

O iubire pe care eşti nevoit să o păzeşti nu reprezintă nimic.

Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Iubirea care se poate preschimba in ura a fost, de fapt, o ura care se ignora ca atare. Daca uram ceea ce am iubit candva, inseamna ca n-am iubit niciodata. Iubirea este o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

Singura perioada in care iubirea este un lucru perfect este numai perioada de ardere initiala, in care n-a intervenit orgoliul, cand iubesti fara nici o conditie. Dupa aceea, cand doresti sa fii iubit numai tu si ceilalti sa fie dati la o parte de dragul tau, perfectiunea a incetat. Orice relatie este perfecta numai in momentul in care disponibilitatea este totala, in care dai tot ce este in tine fara conditii. In momentul in care apar conditiile nu mai exista perfectiune.

Tăcerea este cel mai adânc strigăt al inimii.

Nu cum sunt eu sunt eu, Ci cum eşti tu sunt eu, Un fel de tu sunt eu Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu. (Nu cum sunt eu)