Citate de Constantin Tsatsos

Nu există bărbat care să iubească o femeie și care să nu dorească să vină la ea pentru a-şi reînnoi curajul, pentru a-şi rezolva problemele. Şi asta va fi sursa principală a dorinţei lui pentru ea. Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Iubirea e o grădină de flori, iar căsnicia, un câmp de urzici. Proverb finlandez © CCC

Declaratiile de dragoste, facute pentru totdeauna, nu sunt niciodata ridicole atunci cand sunt insotite de smaralde. © CCC

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune - Tandreţe - Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an - triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime. În primul an, cumperi mobila, în al doilea an, muţi mobila, în al treilea an, împarţi mobila. (Dragostea durează trei ani)

Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer.

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.

In viata barbatului nu incap niciodata doua iubiri; nu e decat una singura, cat marea de adanca, dar fara tarm.

Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. (Lorelei)

Iubirea cu adevărat omenească se poate baza doar pe respectul reciproc al demnităţii omeneşti, şi nu doar pe un capriciu al sentimentelor sau pe un capriciu al inimii.

Poate că au avut dreptate când au pus dragostea în cărți. Se prea poate ca ea să nu poată exista în altă parte.

Zorii si amurgul iubirii ti se arata prin incurcatura in care te afli cand te vezi singur cu celalalt.

Nu mai iubim pe nimeni, atunci cand iubim.

Ai fost creat perfect pentru a fi iubit şi cu siguranţă te-am iubit - în ideea de a fi cu tine - toată viaţa mea. © CCC

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)

De teama sa nu ajung sa te cunosc prea usor, te joci cu mine. Ma uimesti cu rasul tau cristalin dupa care iti ascunzi lacrimile. Iti cunosc maiestria. Niciodata nu rostesti cuvantul pe care ai vrea sa-l rostesti.   De teama ca nu te pretuiesc indeajuns, mi-aluneci printre degete in sute de feluri. De teama sa nu te aseman tuturor, stai singura, deoparte. Iti cunosc maiestria. Niciodata nu o apuci pe calea pe care ai vrea s-o apuci.   Tu-mi ceri mai mult decat celelalte, de aceea esti tacuta. C-o jucausa nepasare, te feresti sa-mi primesti darurile. Iti cunosc maiestria. Niciodata nu primesti ceea ce ai dori sa primesti.   (Gradinarul dragostei, XXXV) © CCC

Măsura potrivită în dragoste este să iubeşti fără măsură.

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemenea stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre despărţirea noastră; e cu neputinţă… (La rascruce de vanturi)

Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul.

Iubirea, ca un vertij, ca un sacrificiu și ca ultimul cuvânt din toate. (Scrisoare către Jacques Rivière) © CCC

Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.