O, Zeita a Norocului, desarta e puterea ta divina, cand ni-e data intelepciunea. Noi, da, numai noi te facem, prin dorinte nesabuite, Zeita-atotstapanitoare si te asezam in ceruri.
Oamenii si-au alcatuit un ideal al hazardului pentru a-si scuza propria lor imprudenta. Rareori lupta hazardul impotriva intelepciunii, iar oamenii cu minte patrunzatoare stiu sa indrepte pe drumul bun imprejurarile vietii.
Nimeni nu este exclus pe motive sociale de la loteria vietii, care primeste la joc pe mari si pe mici.
Ce este nobletea?… a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.
Daca trebuie sa vorbim despre ceva “Sfant”, atunci sfanta este numai nemultumirea de sine a omului si dorinta de a fi mai bun decat este. Sfanta este ura lui impotriva vestigiilor unei vieti mediocre, pe care el insusi a plasmuit-o; sfanta este dorinta lui de a starpi de pe fata pamantului invidia, lacomia, crimele, bolile, razboaiele si orice vrajba intre oameni; sfanta este munca lui.