Şi eu stau la marginea unei prăpastii ameninţătoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie.
(De veghe în lanul de secară)
Afurisiții de bebeluși nu ies până când nu sunt gata!
În 1988, nașterea Prințesei Beatrice se lăsa așteptată. Elisabeta a II-a ajunge să devină nerăbdătoare și rostește această replică unui vizitator la Buckingham.
© CCC
Existăm cu adevărat doar prin aceste ființe mici,
Ce devin stăpâne pe toată inima noastră,
Ce ne acaparează viața fără să-și dea seama
Și trebuie doar să trăiască fericite pentru a fi recunoscătoare.
(Gabriela)
© CCC
Nu putem învinovăți copiii pentru că se ocupă mai degrabă cu Facebook-ul decât să se joace în noroi. Societatea noastră nu face o prioritate din conectarea cu natura. De fapt, prea des le spunem că este murdar și periculos.
© CCC
Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea,
Din jocul nostru, prima stea,
Înlănțuindu-ne cu dor până departe,
Copii uitați de capul lor,
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
Fostele iubiri, simple amintiri,
Strânse-ntr-un album,
Mă-nsoțesc și-acum prin lume,
Dar pustiu ar fi dacă într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.
Nici nu mai știu pe unde ești,
Cum te-ai numit, cum te numești
Și pentru cine mai suspini în așteptare.
Sunt pline viețile de spini
Și-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nălțau din joacă scări,
Să dea o fugă peste zări până la soare,
Copii frumoși, îndrăgostiți,
Păream pe veci înlănțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
(Fostele iubiri)
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzind de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
(Ce frumoasă eşti)
Iubirea, respectul și încrederea copiilor mei sunt cea mai dulce recompensă pe care o pot primi pentru eforturile mele de a fi femeia pe care aș dori să le-o ofer ca model.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
© CCC
Copiii nu duc la coeziunea in cuplu decat intr-un cuplu banal, in lumea banala. Si atunci ei, fiind tema comuna a unui cuplu, se desprind, isi fac propria viata si poate aparea, atat de adesea, o complicitate secundara a parintilor de a se lipi impreuna de copiii-adulti ca bunici.
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat de gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline,
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
(Pentru tine, Primăvară)