O fiinţă umană este interesantă doar dacă este în contact cu sine însăşi. Am învăţat că trebuie să ai încredere în tine, să fii tu însăţi, şi să faci ceea ce trebuie să faci în felul în care trebuie să faci un lucru. Trebuie să te descoperi pe tine însăţi, ceea ce faci şi să crezi în asta.
Nu este suficient sa vorbesti despre pace; trebuie sa crezi in ea. Si nu este suficient sa crezi in ea; trebuie sa faci eforturi pentru a o obtine.
In fide salus.
În credință e salvarea.
Această deviză este legată de Ordinul Steaua României care este cea mai înaltă distincție oferită de statul român și cel mai vechi ordin naţional.
A fost creat în 1864, de Cuza Vodă, şi a fost acordat în acea perioadă unui număr redus de persoane. După proclamarea independenţei (1877), Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 şi reînfiinţat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci.
Denumirea originală, propusă de domnitor era „Ordinul Unirii” iar cele două cifre încrustate, „5” şi „24”, simbolizau dubla alegere a domnitorului. De asemenea, pe decoraţie era încrustată şi deviza: „Genere et cordres fratres” (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi, majoritatea însemnelor rămânând în pivniţele palatului.
Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I) şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: „In fide salus” (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit „Steaua României”.
A avea ego înseamnă să crezi în forța ta, dar și să fii deschisă la opiniile altor persoane. Inseamnă să fii deschisă, nu închisă. Da, egoul meu este uriaș și totodată foarte mic în anumite arii ale vieții. Ego-ul meu este responsabil pentru ceea ce fac, fie că este bine sau rău.
Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am legat de el pe viata.
E o mare consolare pentru mine sa imi amintesc ca Dumnezeu, pe care mi l-am imaginat in credinta mea copilareasca umila, a suferit si a murit pentru mine, si ma va privi cu dragoste si compasiune.