Am fost destul de norocosi pentru a putea simti acea plenitudine a vietii pe care ti-o da incercarea de a-ti pune idealurile de acord cu actiunea.
Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.
Omul bun este acela care se straduieste sa realizeze in el insusi si care contribuie la a se realiza si la altii idealul cel mai inalt de inteligenta, putere si dragoste, din care ar rezulta fericirea universala…Caracterul esential al bunatatii este dezinteresarea in vederea intregului din care omul face parte.
Cand simpatizam puternic pe cineva, cream de obicei un tip ideal, pe care-l purtam in suflet si pe care persoana iubita trebuie sa-l imbrace, sa si-l apropie in totalitate. Si toate gesturile sale le asimilam acestui tip ideal. Daca din cand in cand suntem contrazisi, intrebuintam o intreaga sofistica pentru a ne demonstra noua insine identitatea intre persoana iubita si tipul nostru mental. Cu cat diferenta e mai mare, cu atat imaginatia noastra trebuie sa lucreze mai mult; cu cat obiectul e mai inferior, cu atat contributia noastra imaginativa e mai intensa, fiindca trebuie sa-l creeze aproape din nou.
Sa ne alegem un om virtuos si sa-l avem mereu in fata ochilor, ca sa ne purtam ca si cum ne-ar vedea.
Ferice de acela care are un ideal, chiar daca greseste. Omul are nevoie sa creada in ceva, sa creada in cineva.
Ca sa traiesti, trebuie sa ai un scop si sa te agati de el. Daca veti munci numai pentru prezent, munca voastra va da rezultate slabe; trebuie sa munciti mai ales pentru viitor…omenirea a trait intotdeauna pentru viitor.