Repezi ca unda apei, ca zborul vântului,
zilele vieții trec. Eu voi ramâne
mereu indiferent față de două:
ziua de ieri și-aceea ce va să vină mâine.
Ieri e pălăria aceea decolorată
Pe care am purtat-o îndelung.
Ieri e o biată rochie
Care nu mai este la modă.
Ieri e cea mai frumoasă mănăstire,
Atât de goală acum
Și trandafirul melancolic
Din caietele fetelor.
Ieri e inima mea greșit dăruită.
Încă unul, încă un an!
Ieri nu mai e în seara asta decât o umbră
Lângă mine, în camera mea.
(Doamna cubistă, 1908-1910, sub pseudonimul Louise Lalanne)
© CCC
Înțelepciune este să respiri
Ușor, și după lacrimi să zâmbești,
Petalele ce cad din trandafiri
Și nu s-aud când mor, să le iubești.
Privește pomii drepți din bătătură –
Ei cată totdeauna către cer,
Și-n ruga lor cea verde parcă cer
Mai multă ploaie, mai puțină ură.
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate ’naintea spicelor să cazi,
Stăpâni când nu suntem decât pe azi,
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
(Înțelepciune)
Zilele mele de ieri păşesc alături de mine. Unele îmi sar, ca un câine greu, pe spate.
Adevarul de maine se nutreste din eroarea de ieri, iar contradictiile pe care trebuie sa le invingem constituie chiar stratul de ingrasaminte al cresterii noastre.
Sa-ncepem maine…zice unul. Iar maine tot asa va spune.
Si ce inseamna azi? Inseamna o noua zi care apune!
Mereu veni-va un alt maine, se va topi mereu in ieri,
si anii nu-ti vor mai intoarce pierdutele intarzieri.
Ca-n basme-i a cuvantului putere;
El lumi aievea face din pareri,
si chip etern din umbra care piere,
si iarasi azi din ziua cea de ieri.
Aprinde-n inimi ura sau iubire,
de moarte, de viata-i datator,
si neamuri poate-mpinge la pieire,
cum poate-aduce mantuirea lor.