Există zile care ard în calendare ca niște ruguri sacre, în care Universul ne vorbește pe două voci — una care ne cere să ne exprimăm focul interior și alta care ne mângâie sufletul cu speranța că iubirea poate construi o lume nouă. Acele zile rare în care mintea și inima își dau mâna, iar magia se scrie în liniște, printre cuvinte, lacrimi și visuri.
Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist și mai uman.
(Rubaiate)
Da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta.
Poate ca noaptea nu e decat pleoapa zilei.
© CCC
Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăți în toate
Și Te amuză – aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Căci Tu ești și actor
În propria Ta piesă - și ești și spectator.
(Rubaiate)
Repezi ca unda apei, ca zborul vântului,
zilele vieții trec. Eu voi ramâne
mereu indiferent față de două:
ziua de ieri și-aceea ce va să vină mâine.
Zilele mele de ieri păşesc alături de mine. Unele îmi sar, ca un câine greu, pe spate.
Sa-ti inchipui ca fiecare zi ce-ti rasare este ultima.
Dumnezeu face zile cu soare si zile cu nouri; intamplarea face zile cu noroc si zile fara noroc, iar omul, zile vrednice si zile nevrednice.
Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar din toate:
iubirea – jarul, lava –
așa cum unor plante,
le-a dat otrava.
Cele mai obositoare zile sunt cele în care n-ai făcut nimic.
Acestei lumi nedrepte să nu-i dai viața ta.
Nu-ți aminti durerea ce-a fost și ce-o să vie.
Lângă o zână albă cu sâni de iasomie
Ascunde-te de lume cu-o cupă alăturea.
(Rubaiate)
Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.
O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj și scrum.
(Rubaiate)