În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea,
Privighetoarea peste un trandafir cânta.
Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir
Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir.
Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți?
Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți!
Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns –
De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns.
(Privighetoarea și trandafirul)
Traducere Radu Boureanu
Voi fi mereu prietenul tău, mereu te voi iubi cu cea mai profundă afecţiune. Acei doi ani de relaţie nu vor dispărea niciodată din memoria mea; vor fi pentru totdeauna cea mai frumosă perioadă din viaţa mea. Dar dragostea, vezi tu, acest extaz al simţurilor, această beţie involuntară, această uitare a tuturor intereselor şi a tuturor îndatoririlor, nu o mai am.
© CCC
Păstrează delicatețea sentimentului pentru prietenie; acceptă dragostea pentru ceea ce este… Cu cât îi dai mai multă demnitate, cu atât o faci mai periculoasă.
© CCC
Extravaganțele sunt esența iubirii adevărate.
(Scrisoare către marchizul de Sévigné)
© CCC
Dacă dragostea îi face inteligenți pe proști, uneori îi face foarte proști pe cei inteligenți.
© CCC
Dragostea nu moare niciodata din cauza lipsurilor, ci, adesea, din cauza indigestiei.
© CCC
În sufletul meu, primăvara iubirii
Nu va înlocui vremea furtunoasă.
(Străinul: Poezie aleasă)
© CCC
Prolog
Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat.
Seara-i sublimă. În poartă îți bat.
Bat – dar, distantă, tu nici nu tresari
Și peste tot nestemate presari.
Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit?
Turnu-i de Însăși Regina zidit.
Orice căluț de pe brâul sculptat
Scapără flăcări, ca fermecat.
Sus se avântă cupola,-n azur,
Joacă-n ferestre văpaia din jur.
Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit
De primăvară-i acum aurit.
Tu m-așteptai ca să vin la apus?
Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus?
(Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”, 28 decembrie 1903)
(Traducere de Emil Iordache)
În mine sunt doi nebuni, știu, pentru că iubesc și pentru că spun asta în poezii melancolice.
© CCC