Nimic nu te face atât de bun ca faptul de a te crede iubit.
(Țăranul parvenit)
© CCC
Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine.
(Pendulul lui Foucault)
Poartă-mă pe mâna ta ca pe o brățară,
căci iubirea e ca moartea de puternică
și gelozia cumplită, ca împărăția morților.
Văpaia ei e ca văpaia focului și ca flăcările cerului.
Ape mari nu au putere să stingă dragostea
și fluvii revărsate nu pot să o înece.
(Cântarea cântărilor)
Căutat-am noaptea în așternutul meu,
căutat-am pe acela după care inima-mi tânjește,
căutatu-l-am, dar nu l-am aflat.
Și m-am sculat atunci,
și am cutreierat cetatea, ulițele
și răspântiile largi,
și am căutat pe acela
după care inima mea tânjește,
l-am căutat, însă n-am dat de el.
O, fiice ale Ierusalimului,
juru-vă, dacă dați peste iubitul meu,
spuneți-i că sunt bolnavă de iubire…
(Cântarea cântărilor)
Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe
iubitul inimii mele;
l-am căutat, dar nu l-am găsit…
M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea,
uliţele şi pieţele,
şi am căutat pe iubitul inimii mele…
L-am căutat, dar nu l-am găsit!
M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii
şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”
Abia trecusem de ei,
şi am găsit pe iubitul inimii mele.
L-am apucat şi nu l-am mai lăsat
până nu l-am adus în casa mamei mele,
în odaia celei ce m-a zămislit.
Vă jur, fiice ale Ierusalimului,
pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea.
(Cântarea cântărilor)
Dacă ne-am feri de dispute și am practica iubirea,
Ne-am înțelege ca îngerii din cer.
(Cântul III. Despre iubirea divină, cca. 1686)
© CCC
Ceea ce dovedește că experiența este inutilă este faptul că sfârșitul vechilor iubiri nu ne împiedică să începem altele noi.
© CCC