Moștenirea și idealurile noastre, codurile și standardele noastre – lucrurile după care trăim și ne învățăm copiii – sunt păstrate sau diminuate după cât de liber schimbăm idei și sentimente.
© CCC
Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.
Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri.
Am mostenit un fel de incapacitate de a da totul din noi. E ca si cum Dumnezeu ne-ar fi dat arc si sageti, dar ne-ar fi privat de puterea de a incorda arcul si a azvarli sagetile.
Nu vreau să spun că oamenii învăţaţi sau savanţii sînt singurii în stare să aducă o contribuţie valoroasă în folosul omenirii. Pentru că nu e aşa. Dar vreau să spun că oamenii talentaţi şi creatori, care se întîmplă să mai fie şi cinstiţi, şi savanţi ― ceea ce, din păcate, se întîmpă destul de rar ― tind să lase în urma lor o moştenire mult mai valoroasă decît oamenii care sînt doar talentaţi şi creatori, fără nimic mai mult. Tind să se exprime mai clar şi au, de obicei, perseverenţa să-şi ducă gîndurile pînă la capăt. Dar mai important decît orice e faptul că, în nouă cazuri din zece, sînt mult mai modeşti decît gînditorii lipsiţi de metodă şi spirit ştiinţific.
(De veghe în lanul de secară)
De obicei, ceea ce este prost si urat se transmite cu succes din generatie in generatie.
Nu cred in viata de apoi si nici n-o tagaduiesc: ma bucur pe cat pot de cea care ne-a fost daruita dinainte, ca parte din mostenire.
Poate n-am imbatrani niciodata daca n-am avea un dar blestemat, mostenit din batrani: inima. In ea isi trimite viata sagetile, acolo tintesc toate loviturile. Drumul la inima insa duce prin carne… prin bietul trup… cum nu s-ar frange, cum nu s-ar slabi, cum n-am imbatrani?